Accident teribil. Autocar cu 29 de pasageri,răsturnat în județul Olt

Date:

Un autocar în care se aflau 29 de pasageri s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe Drumul Județean 677, între localitățile Salcia (Slătioara) și Pleșoiu. În urma evenimentului rutier, pasagerii au rămas blocați în vehicul.

Potrivit polițiștilor, de vină pentru producerea accidentului este șoferul autocarul  care nu a adaptat viteza la condițiile meteo.

„Din primele verificări, a reieșit faptul că un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în timp ce conducea un autocar pe Drumul Județean 677, nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo și de drum și a pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind în afară părții carosabile. În autocar se aflau 29 de pasageri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a suferit leziuni. Autocarul se deplasa pe ruta Târgu Mureş – Craiova.

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Iabat și Iacata, doi câini de 4 luni, au ajuns la IPJ Olt

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt anunță primirea a doi...

Vacanța de iarnă 2025-2026

Elevii din învățământul preuniversitar urmează să se bucure de...

DREPT LA REPLICĂ: Cristian De Mezzo

Având în vedere articolul publicat de către Gazeta Oltului,...

BĂRBAT DIN CARACAL, REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii caracaleni au fost sesizați de o femeie din...