În ultimii ani pare că a devenit aproape o modă să nu mai crezi în nimic din ceea ce spun autoritățile, specialiștii sau oamenii care chiar se ocupă de anumite domenii. Mulți preferă să creadă că ei știu mai bine, că sunt mai informați decât medicii, salvamarii sau experții care avertizează asupra unor pericole.
Internetul și rețelele sociale au creat impresia că, dacă citești câteva păreri aruncate pe diverse grupuri sau site-uri, ai deja toate răspunsurile. De aici până la convingerea că tu știi mai bine decât cei care studiază ani de zile un domeniu nu mai este decât un pas.
Am văzut acest lucru în pandemie, când unii au respins recomandările medicilor și au ales să creadă teorii găsite prin „tomberoanele” internetului. Am văzut același tip de comportament în situații aparent banale: șoferi care depășesc în curbe și apoi dau vina pe infrastructură, turiști care ignoră avertismentele salvamarilor și intră în apă, punându-și viața în pericol.
Recent, imaginile cu românii întorși acasă din Orientul Mijlociu au stârnit din nou discuții. Mulți erau revoltați că au fost nevoiți să își plătească singuri biletele de întoarcere, după ce statul român a reușit să organizeze un coridor sigur pentru evacuarea lor până în Egipt.
Este ușor să ceri statului să rezolve toate problemele. Este însă mai greu să recunoști că unele decizii sunt și responsabilitatea ta. Dacă alegi să pleci în vacanță într-o zonă despre care toate avertismentele internaționale spun de săptămâni întregi că este cu risc major de conflict, nu poți pretinde apoi ca alții să suporte toate consecințele deciziei tale.
Statul român are, fără îndoială, multe probleme. Criticile sunt legitime și uneori necesare. Dar există o diferență între a cere responsabilitate instituțiilor și a refuza orice formă de responsabilitate personală.
Poate că, înainte de a acuza mereu autoritățile sau „sistemul”, ar trebui să ne întrebăm și cât de des ignorăm avertismentele, regulile sau sfaturile specialiștilor doar pentru că avem impresia că noi știm mai bine.
Uneori, cea mai mare greșeală nu este lipsa de informație, ci convingerea că nu mai avem nimic de învățat.
