Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat din orașul Potcoava, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, ar fi fost agresat fizic de către un polițist, în timp ce se afla la cursuri într-o unitate de învățământ din localitate.
În cauză, având în vedere calitatea persoanei indicate în sesizare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, instituția competentă să efectueze verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru a se pronunța asupra existenței sau inexistenței celor sesizate.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt acordă întreaga disponibilitate organelor de cercetare și va pune la dispoziția acestora toate datele și documentele necesare soluționării cu celeritate a cauzei.


