Politiștii și jandarmii olteni, la datorie de 1 Iunie și Rusalii

Date:

Sute de poliţişti și jandarmi olteni vor acționa pe toată durata minivacanței de 1 Iunie și Rusalii, pentru siguranța cetățenilor. Atât poliţiştii de ordine şi siguranţă publică cât și jandarmii olteni vor acționa în permanență în aceste zile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. De asemenea și politiștii de la rutieră se vor afla în teren pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave pe drumurile publice din județ.

În vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică în minivacanței de 1 Iunie și Rusalii și  prefectul județului Olt a solicitat structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ luarea măsurilor specific pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentelor organizate cu această ocazie.Totodată, prefectul județului a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Olt, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Olt și Direcției pentru Cultură Olt să identifice toate manifestările organizate în această perioadă (evenimente legate de Ziua Copilului, evenimente organizate cu prilejul sfârșitului de an școlar, competiții culturale sau sportive etc) și să dispună măsurile necesare astfel încât activitățile preconizate să se desfășoare fără a periclita siguranța și sănătatea participanților la aceste evenimente. De asemenea, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt, Garda Națională de Mediu – Serviciul Comisariatului Județean Olt, Direcția de Sănătate Publică Olt, Serviciul Județean de Ambulanță Olt, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, precum și toate primăriile din județ, au fost atenționate cu privire la stabilirea și dispunerea măsurilor din aria de competență, pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor activităților și evenimentelor din această perioadă.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Calendarul zilelor libere din 2026

Pentru angajații din sectorul public, anul 2026 începe cu...

Sf. Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Tradiții, superstiții și nume sărbătorite

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox,...

Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar

Prefectul de Olt, Cosmin Floreanu, și subprefectul Ștefan Nicolae...