5.2 C
Slatina
vineri, februarie 20, 2026
Acasă Știri principale Comunicat de presă – Constantin Brancusi 2026

Comunicat de presă – Constantin Brancusi 2026

0
6

 

DECLARAȚIE DE PRESĂ

 

Constantin Brâncuși, dovada că o națiune este eternă prin cultură

 

În fiecare an, la data de 19 februarie, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, nu celebrăm doar nașterea unui mare sculptor. Celebrăm dovada vie că un român, plecat dintr-un sat simplu, Hobița, județul Gorj, a reușit să schimbe pentru totdeauna istoria artei universale și să așeze numele țării noastre pe harta valorilor eterne ale umanității.

 

Astăzi, se împlinesc 150 de ani de la nașterea celui mai mare sculptor al  secolului al XX-lea. Prin operele sale, Constantin Brâncuși nu a sculptat doar piatră, marmură sau lemn, a sculptat nemurirea unui popor, creațiile sale reprezentând pentru România o mândrie națională, dar și o responsabilitate uriașă. Iar noi românii, avem obligația morală să apărăm, să respectăm și să promovăm opera culturală lăsată moștenire.

 

Deși a fost recunoscut și admirat la nivel mondial, făcând cunoscută în lume, esența spiritului românesc, statul român a întârziat să îi ofere lui Constantin Brâncuși respectul cuvenit. Este o realitate dureroasă, dar care ne obligă la o datorie morală: aceea de a nu mai permite niciodată ca valorile naționale să fie ignorate, umilite sau uitate. Pentru că un popor care își respectă valorile culturale este un popor care își respectă propria existență.

 

Opera de artă lăsată moștenire reprezintă un simbol al continuității noastre, al rezistenței noastre și al destinului nostru ca națiune. Astăzi, o națiune care nu își apără cultura și își uită valorile, este o națiune care își pierde identitatea și viitorul. Cultura ne definește, ne unește, ne face să existăm în fața istoriei și trebuie să reprezinte fundamentul fiecărei națiuni.

 

Adoptarea legii prin care anul 2026 a fost instituit ”Anul Constantin Brâncuși” reprezintă un pas necesar pentru recunoașterea importanței culturii românești. Dar această recunoaștere nu trebuie să existe doar în legi sau în discursuri. Ea trebuie să existe în toate acțiunile viitoare ale statului român și în conștiința fiecăruia dintre noi.

 

România nu are doar datoria să comemoreze un geniu, ci să demonstreze că își respectă valorile care i-au dat identitate, demnitate și locul în istoria universală. Nu doar ca act de recunoștință, ci ca act de respect față de noi înșine și față de viitorul acestei țări.

 

Constantin Brâncuși nu aparține doar trecutului. El aparține prezentului și viitorului României. Prin operele sale, România a devenit eternă și a fost cunoscută în întreaga lume!

 

Un popor care își respectă valorile și cultura nu poate fi șters din istorie. Un popor unit nu poate fi învins!

 

 

Deputat S.O.S. ROMÂNIA de Olt, Țiu Mihai-Adrian

Deputat al României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.