28 de Ani de „Schimbări” în care Nimic nu s-a Schimbat: Ecoul anului 1998 în Realitatea de Azi
Un ziar îngălbenit de vreme, datat 16-18 ianuarie 1998, ne lovește astăzi cu o actualitate dureroasă. Titlurile de atunci par scrise sub presiunea inflației de acum: „Prețurile și taxele cresc de la o zi la alta, veniturile populației scad dramatic”. Sună cunoscut?
Oglinda Timpului: 1998 vs. 2026
Deși au trecut aproape trei decenii, discursul public și temerile românilor par să fi rămas blocate într-o buclă infinită. Dacă în 1998 populația era șocată de introducerea sau creșterea TVA-ului și de prăbușirea puterii de cumpărare după „promisiunile din campania electorală”, astăzi, în 2026, dezbaterea este izbitor de similară.
- Atunci: Paul Trășcan, muncitor la SMR Balș, se plângea că „salariile sunt mici pentru prețurile actuale”.
- Acum: În ciuda creșterii cifrelor nominale pe fluturașul de salariu, coșul de cumpărături se golește la fel de repede sub presiunea aceleiași inflații care „mănâncă” orice majorare.
- Atunci: Pensionarii din Slatina, precum Nicolae Răcaru, deplângeau faptul că utilitățile și hrana devin lux.
- Acum: Facturile la energie și prețul alimentelor de bază rămân principalele motive de insomnie pentru seniorii României.
Aceleași probleme, altă monedă
În articolul din 1998, se menționa un salariu mediu de aproximativ 916.000 lei (lei vechi). Astăzi vorbim de mii de lei noi, dar sentimentul de nesiguranță a rămas neschimbat.
„Viața devine pe zi ce trece mai grea, mai cenușie”, spunea Marius Zidaru în 1998.
Această „cenușă” a incertitudinii economice pare să fie singurul element constant al tranziției noastre nesfârșite. Am trecut de la „coada la lapte” la „coada la credite”, dar întrebarea de bază a rămas aceeași: „Când se va mări și TVA-ul?” (întrebare pusă de Maria Chelaru în ziarul din imagine).
Concluzia unei Generații
Diferența de 28 de ani pare să fie doar una de format, nu și de fond. Tehnologia a avansat, suntem în UE și NATO, dar relația cetățeanului cu statul și cu propriul buzunar pare marcată de același pesimism cronic. Articolul se încheia atunci cu o frază care rămâne valabilă și azi:
„Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluzii. Dacă nu cumva aveți o părere deja formată.”
