ALRO Slatina și CJ Olt au premiat excelența în Artă, ediția teatru

Date:

Gala Excelenței în Artă, ediția teatru 2025 este un exemplu de colaborare între administrația publică și mediul privat, fiind organizată cu sprijinul instituțional al Consiliului Județean Olt, în colaborare cu Asociația ”Sprijinirea Copiilor Artiști din România (ASCAR) – Duiliu Zamfirescu” și compania ALRO, care au susținut financiar acest eveniment.

Copiii și tinerii talentați din județul Olt au fost premiați în cadrul galei excelență cu numărul 3  pentru performanțele artistice remarcabile obținute pe plan local și național. În total, au fost acordate peste 130 de premii, 20.000 de euro fiind bugetul total pentru oferirea acestora. Recompensa va fi atribuită de ASCAR, ALRO și CJ Olt, domeniile artistice fiind în principal teatrul. La Gala din acest an au luat parte: Marius Oprescu -Președintele CJ Olt; Duiliu Zamfirescu – președintele ASCAR; Marian Cilianu – directorul general ALRO, Marian Năstase – Președintele Consiliului de Administrație ALRO și prefectul de Olt – Cosmin Floreanu.

Am ajuns la ediția cu numărul trei și sperăm ca și această gală să devină o permanență și o tradiție, Gala Excelenței în Artă. Astăzi, vorbim despre teatru și misiunea noastră publică, ca de fiecare dată, se bazează pe un principiu simplu pe care vi l-am spus și la Gala în Educație și la Gala în Sport: dacă un singur copil, în urma acțiunilor noastre, rămâne conectat la activitățile pe care noi le promovăm și nu răspunde tentațiilor vârstei înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea. Îi felicit pe toți cei implicați, felicit Asociația SCAR reprezentată de domnul Duiliu Zamfirescu și compania ALRO reprezentată astăzi aici la cel mai înalt nivel de președintele Consiliului de Administrație, Marian Năstase și de directorul general, Marian Cilianu. Le mulțumesc pentru că au ales CJ partener și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru județul Olt. Așa cum am spus-o de fiecare dată, este una dintre companiile din județul Olt care știe să dea ceva înapoi nu numai să ia” a transmis Oprescu.

Prezent la eveniment, Cosmin Floreanu, prefectul de Olt a ținut să precizeze că astfel de acțiuni ne ajută să păstrăm tradiția și valorile județului:

Suntem la a treia ediție a acestui frumos eveniment, asta arată că toți cei implicați în aceste lucruri își doresc să ducă mai departe tradiția, își doresc să ține aproape slătinenii, să le reamintească tot ceea ce contează, mai ales într-o perioadă ca aceasta, perioada sărbătorilor de iarnă și sunt convinsă că și pe viitor aceștia vor reuși să ducă la un alt nivel aceste evenimente pentru că pentru noi slătinenii acesta înseamnă un lucru deosebit. Păstrându-ne valorile, păstrându-ne tradiția și tot ceea ce face ALRO prin acest eveniment ne ajută pe noi ca slătineni să ne înrădăcinăm mai bine aici și cei care și-ar dori la un moment dat să plece din Slatina rămân în continuare în Slatina și-și trăiesc viața aici.” a declarat prefectul, Cosmin Floreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tineri din Brazilia, Mexic, SUA, Franța, Canada, Germania, Argentina, Columbia, Taiwan și Australia au vizitat CJ Olt

Tineri din Brazilia, Mexic, SUA, Franța, Canada, Germania, Argentina,...

Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Slatina, modernizat

Spitalul Județean de Urgență Slatina a finalizat primul proiect...

”Este vremea colindelor” la Consiliul Județean Olt

Într-o atmosferă de sărbătoare, cu nuci, mere, cozonac, covrigei,...