Un slătinean, debut în Liga I

Date:

Slătineanul Alexandru Georgescu (19 ani) a debutat sâmbătă, 25 iulie, în Liga I. Acesta evoluează pentru FC Viitorul, formație care a întâlnit, sâmbătă, Chindia Târgoviște, gruparea lui Gică Hagi impunându-se cu scorul 4-1.

În minutul 74 al meciului cu Chindia Târgoviște, Alexandru Georgescu, născut pe 10 iulie 2001, la Slatina, a fost trimis pe teren, înlocuindu-l pe Vlad Achim. Sunt primele minute în Liga I ale fotbalistului care este un produs sută la sută al Academiei Hagi.

Fundașul dreapta a declarat că nu a avut emoții la debutul său în Liga I și că așteapta de mult timp să facă acest pas.

„A fost un sentiment foarte plăcut, așteptam de mult timp acest debut. Emoțiile nu prea s-au simțit datorită spiritului de campion pe care îl am de când am ajuns aici. Cum a spus și mister, campionii formează campioni. Foarte puțin am fost emoționat datorită încrederii pe care mi-a acordat-o Hagi”, a spus Alexandru Georgescu.

Fundașul dreapta a început fotbalul la șapte ani, la CSS Slatina, iar la 15 ani a plecat la Academia Hagi, unde a început aventura sa.

Spune că iubește fotbalul și vrea să reușească pe acest drum pe care a plecat.

„Academia Hagi este cea mai frumoasă academie din țară, oricine își dorește să fie aici, alături de această familie minunată ce are rezultate de excepție la toate categoriile de vârstă. Fotbalul este sportul pe care îl iubesc de mic. Am plecat pe un drum și vreau să-mi ating toate obiectivele”, a adăugat Alexandru Georgescu.

Idolul fotbalistului este Dani Alves, însă modele a avut și în familie, pentru că tatăl și unchiul lui, Dan și Adrian Georgescu, au evoluat la nivelul Ligii a III-a, la echipa locală Alprom Slatina.

sursa foto: fcviitorul.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...