Profesorul Pârvulescu, cu ochii în lacrimi: Sunt convins că va fi un succes fantastic pentru comuna Curtișoara

Date:

Antrenorul secund de la Oltul Curtișoara, Ion Pârvulescu, este convins că echipa din județ va promova în Liga a III-a. Imediat după victoria de sâmbătă, 18 iunie, din fața grupării Cozia Călimănești, scor 3-1, din cadrul turului barajului de promovare în eșalonul al treilea, profesorul Ion Pârvulescu a spus, cu ochii în lacrimi, că întreaga comunitate din Curtișoara ar merita accederea în eșalonul superior.

„Un moment de mare minunăție pentru această comună în care cu toții la un loc am făcut o familie, pornind de la cei de sus până la cei de jos. În acest moment, Curtișoara a înregistrat un succes, îl merită, s-a lucrat cu pasiune și toți suntem foarte fericiți pentru acest moment. Dacă m-ar întreba cineva de ce o fac!? O fac pentru că viața mea a fost fotbalul și pentru că unii dintre băieții de aici au plecat din mâna mea. Am certitudinea că nu vom putea pierde la o diferență mai mare de un gol, ceea ce este un mare avantaj. Am dominat acest joc. Sunt convins că va fi un succes fantastic, pentru că toți locuitorii comunei Curtișoara îl merită”, a spus Pârvulescu.

Celălalt antrenor de la Oltul Curtișoara, profesorul Iulian Mitrache, a precizat că Marius Popa a avut un rol extrem de important în acest proiect.

„Consider că este o victorie meritată, am împins jocul spre poarta lor, ne-am creat mai multe situații de a marca, până la urmă este un rezultat corect ce ne dă speranțe și ne mobilizează pentru meciul retur. Ne așteptăm în partida retur ca adversarii să încerce să întoarcă rezultatul, sperăm să avem momente în care să ne impunem jocul și să gestionăm bine momentele de presiune din jocul de peste o săptămână. Pentru mine, promovarea în Liga a III-a ar însemna o încununare a muncii. Consider că este, în primul rând, meritul prietenului și colegului meu Marius Popa, practic, mi-a lăsat pe mână o mașinărie ce funcționează, eu doar am alimentat-o prin procesul de instruire, însă el este creatorul acestui proiect și îi mulțumesc, sper că de acolo de sus se uită cu mândrie la noi”, a spus Iulian Mitrache, la finalul partidei de sâmbătă.

De cealaltă parte, reprezentanții echipei Cozia Călimănești au precizat că au avut indisponibili pentru meciul de la Curtișoara trei jucători de bază.

„A fost un meci greu, am întâlnit o echipă bună susținută de conducere, plecăm cu șansa a doua, în fotbal se poate întâmpla orice. Important este să câștigăm meciul de săptămâna viitoare. Din păcate, am avut trei jucători de bază indisponibili pentru acest joc, eu sunt unul dintre ei, sperăm să fim apți până la meciul retur”, a spus jucătorul Cătălin Moldoveanu.

Partida retur va avea loc sâmbătă, 25 iunie.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...

CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina 2-1

Formaţia CSM Slatina a pierdut, scor 2-1, meciul susţinut,...

CSM Slatina câștigă în fața formației CSC Șelimbăr

CSM Slatina s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de...

Rezultate Liga a IV-a, etapa 15

În acest weekend, la nivelul județului Olt, s-au disputat...