Declarația lui Claudiu Niculescu, fost jucător al Universității Craiova și Dinamo, prin care și-a desemnat favorita la titlu – Dinamo – a stârnit nu doar reacții în mediul fotbalistic, ci și indignare în Oltenia.
Pentru mulți olteni, mesajul lui Niculescu nu este doar o simplă opinie sportivă. Este o palmă simbolică dată locului care l-a format.
Claudiu Niculescu este slătinean. Aici s-a născut, aici și-au trăit viața părinții lui, aici a făcut școala generală și a învățat primele noțiuni de fotbal pe maidanele și terenurile din Slatina. De aici a plecat spre Craiova și apoi spre București, unde a devenit „câine roșu” și idol pentru fanii lui Dinamo.
Astăzi, paradoxul este total: un oltean autentic, crescut la Slatina, trecut prin Craiova, conduce echipa CSM Slatina, club finanțat din bani publici, dar declară fără rezerve că ține cu Dinamo.
Pentru suporterii din Olt, asta sună a ruptură totală de identitatea locală.
Nu i se cere lui Niculescu să fie ultras Universitatea Craiova sau să facă propagandă pentru Oltenia. Dar când ocupi funcția de conducere la un club plătit de comunitatea locală, o minimă loialitate simbolică față de locul care te-a crescut nu este o pretenție exagerată.
În schimb, mesajul transmis este clar: Slatina l-a format, Oltenia l-a crescut, dar Dinamo rămâne în sufletul lui.
Un mesaj care, pentru mulți, sună a ingratitudine.
Fotbalul nu înseamnă doar bani și trofee. Înseamnă identitate, rădăcini, apartenență. Iar când un personaj public, pus să conducă fotbalul slătinean, își afișează fără rezerve atașamentul față de un club rival, se creează o fisură serioasă între el și comunitatea pe care o reprezintă.
Oltenii nu uită ușor.
Și, mai ales, nu uită cine sunt ai lor.
Claudiu Niculescu poate rămâne o legendă pentru Dinamo.
Dar, în ochii multor slătineni, declarația sa l-a transformat din „olteanul nostru” într-un străin cu rădăcini uitate.
