Handbal: Universitatea Cluj-CSM Slatina 27-29

0
135

Handbalistele de la CSM Slatina au cucerit cele trei puncte puse în joc, în meciul împotriva formației Universitatea Cluj. Competiția a fost una strânsă, ambele echipe fiind pe rând în avantaj, însă elevele Victorinei Bora au reușit să câștige meciul, scor 29-27.
În prima repriză, clujencele au ajuns să aibă un avantaj de patru goluri (scor 9-5), întrucât membrele CSM Slatina nu au marcat timp de 7 minute. La pauză, scorul era 13 la 12, pentru Universitatea Cluj, după ce slătinencele au reușit să revină în meci.
În a doua repriză, studentele au dominat jocul, cu excepția ultimelor zece minute. Slatina a profitat de greșelile individuale ale clujencelor și s-au distanțat la trei goluri, cu două minute rămase în joc. Golurile Herminei Stoicănescu și ale Florinei Chintoan au stabilit scorul final, 27 la 29.
Vedeta acestui meci a fost Luciana Popescu, care a marcat 10 goluri, dintre care cinci de la 7 metri.
CSM Slatina a acumulat până în prezent şapte puncte în cele opt meciuri disputate şi a urcat pe poziţia a zecea.
„U” Cluj: Ion, Țăgean – portari; Chintoan 8 goluri, Necula 5, Lazăr 5, Masna 3, Ilie 2, Vizuete 2, Nicolae 2. Antrenor: Sebastian Micola
Slatina: Nagy – portar; Popescu 10 goluri, Stoicănescu 5, Chitacu 5, Ostase 3, Tămaș 3, Ivan 2, Cârligeanu 1. Antrenor: Victorina Bora