Fundaşul central, Bărbuţi, operat de URGENŢĂ

Date:

Share post:

În meciul amical dintre CSM Slatina şi „U” Craiova, ghinionul s-a ţinut scai de fundașul central al echipei slătinene, Adrian Bărbuți, care a părăsit la scurt timp, după debutul meciului, terenul. Jucătorul a fost călcat pe degetele de la mână, ajungând la spital de urgenţă. Tânărul a fost operat de urgenţă.

Fundașul central al echipei noastre, Adrian Bărbuți, a fost operat aseara, după accidentarea suferită în amicalul cu U Craiova 1948. Jucătorul nostru a părăsit terenul încă din debutul jocului, în urma unei fracturi la degetele de la mâna dreaptă. Sperăm ca recuperarea să nu fie de durată, astfel încât jucătorul nostru să revină cât mai repede pe teren. Însănătoșire grabnică, Adrian Bărbuți!” se arată pe pagina de socializare a echipei de fotbal CSM Slatina.

Meciul de sâmbătă, 23 februarie, s-a încheiat cu victoria echipei din Bănie, scorul final fiind 2-3 pentru oaspeţi.

Pentru CSM Slatina au marcat: Cristian Preda (min. 25) şi Cosmin Căpățînă (min. 38).

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...