Echipa CSM Slatina are antrenor nou

0
393

Oficialii CSM Slatina au anunțat că echipa de fotbal CSM Slatina are începând de luni, 13 septembrie, un nou antrenor principal. Ovidiu Burcă, în vârstă de 41 de ani și originar din Slatina, preia banca tehnică a grupării slătinene.

Ovidiu Burcă a evoluat de-a lungul carierei de fotbalist pentru echipe importante din ţară (FC Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, FC Naţional, Rapid Bucureşti, FC Timişoara), dar şi în străinătate. În ultima perioadă, Burcă a fost preşedinte al clubului Rapid Bucureşti, iar în stagiunea precedentă a pregătit echipa a doua a giuleştenilor.

Ovidiu Burcă va debuta pe banca tehnică a echipei CSM Slatina vineri, în meciul din deplasare cu CSM Alexandria.

CSM Slatina este considerată principala favorită la promovare din Seria a 6-a a Ligii 3, iar după trei etape ocupă locul 4, cu 5 puncte, la două în spatele liderului Viitorul Dăești.