FRF a avut, astăzi, o videoconferință cu reprezentanții echipelor din Liga a II-a, fiind propuse două variante pentru ediția de campionat 2020-2021.
Astfel, prima variantă prevede un sezon normal, cu 21 de echipe care vor juca tur-retur.
A doua variantă este: un singur tur cu 21 de echipe, primele șase clasate urmând să joace play-off tur-retur; locurile I-II vor promova direct în Liga I. Locurile trei-patru vor da baraj cu cele din Liga I care se află la retrogradare.
De la locurile șapte în jos echipele vor fi împărțite în două grupe, una de șapte, alta de opt echipe. Din grupa de opt vor retrograda ultimele trei, iar din grupa de șapte ultimele două. Echipele clasate pe locurile cinci din ambele grupe vor disputa un baraj tur-retur, în urma căruia va fi desemnată a șasea echipă care va retrograda.
Comitetul Executiv al FRF se va întruni săptămâna viitoare, când va fi stabilită varianta pentru desfășurarea sezonului următor.
Pentru eșalonul secund se pregătește și CSM Slatina, echipă care a promovat în detrimentul grupării Progresul Spartac.