CSM Slatina a câștigat, cu scorul 2-0, partida disputată sâmbătă, 12 martie, pe terenul grupării Viitorul Dăești. Golurile au fost marcate de Radu Necșulescu, minutul 19, în urma unui penalty obținut de Popovici, și Marius Neicu (min. 89). Cu această victorie, echipa din Slatina a trecut pe primul loc în clasamentul seriei a VI-a a Ligii a III-a, având un avans de două puncte față de Viitorul Dăești.
Antrenorul formației din Slatina, Ovidiu Burcă, s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi.
„A fost un meci așa cum ne așteptam. Un meci foarte dificil pe terenul primei clasate, nu întâmplător au fost pe primul loc, pentru că este o echipă foarte bună, au jucători cu experiență. Veneam și după o perioadă de pregătire, o perioadă lungă, o perioadă care a fost destul de dificilă pentru băieți. Ca întotdeauna, după primele meciuri, se mai fac și reglaje, pot apărea anumite sincope, însă sunt mulțumit că băieții au răspuns foarte bine, sunt mulțumit de atitudinea lor, de spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă, însă mai sunt lucruri de pus la punct, iar la ora meciului cu Vedița Colonești să ajungem la capacitate maximă”, a spus Burcă.
În etapa următoare, CSM Slatina va întâlni, pe teren propriu, Vedița Colonești. Antrenorul de la CSM Slatina spune că va fi un meci al orgoliilor.
„Este un meci al orgoliilor, am înțeles acest lucru după primul meci în tur, am văzut cu ce ardoare joacă împotriva noastră. Au un antrenor ambițios, este acolo un primar care pune foarte mult patos, însă aceste lucruri sunt extra-fotbalistice, noi trebuie să ne vedem de joc. Fiecare joc trebuie să-l abordăm la fel, cu determinare, concentrare. Pentru noi nu este un meci special, pentru noi toate meciurile sunt speciale. Indiferent cu cine jucăm, atitudinea pentru fotbal trebuie să fie aceeași. Colonești a făcut o campanie de transferuri impresionantă, jucători care au evoluat în prima ligă, în Liga a II-a, au o echipă foarte bună. Va fi un meci care ne va solicita la maximum. Avem nevoie de liniște, de echilibru să pregătim acest joc”, a adăugat Burcă.
Partida dintre CSM Slatina și Vedița Colonești este programată vineri, 18 martie, de la ora 15.00, pe Stadionul „1 Mai” din Slatina.
Viitorul Dăești: Lungu, Samson, Pîrvulescu (28 – Mocioacă), Munteanu, Grosu (60 – Ceapă), Precup (68 – Ov. Popescu), Pîrvu, Vasile, Călin, Șerban (46 – Costea), Cioablă (60 – A. Popa).
CSM Slatina: Preduţ, Abel Stan, Manea (cpt.), Sălcianu, Pisăru, Ionuţ Popescu, Dorin Toma, David Oprescu, Radu Constantin, Necşulescu, Popovici. Au mai intrat: Cincă, Deta, Marius Neicu, Enache şi Trancă.
Rezultatele etapei a XVI-a:
Vedița Colonești – Flacăra Horezu 3-1
Sporting Roșiori – Universitatea II Craiova 4-0
Viitorul Dăești – CSM Slatina 0-2
Petrolul Potcoava – Minerul Costești 1-0
ACSO Filiași CSM Alexandria 1-3
Clasament
# | ECHIPA | J | V | E | Î | Gm | Gp | Gd | Pts |
1 | CSM SLATINA | 16 | 12 | 3 | 1 | 38 | 7 | 31 | 39 |
2 | VIITORUL DĂEȘTI | 16 | 12 | 1 | 3 | 30 | 13 | 17 | 37 |
3 | CSM ALEXANDRIA | 16 | 9 | 2 | 5 | 26 | 17 | 9 | 29 |
4 | VEDIȚA COLONEȘTI | 16 | 8 | 2 | 6 | 22 | 22 | 0 | 26 |
5 | SPORTING ROȘIORI | 16 | 6 | 5 | 5 | 25 | 23 | 2 | 23 |
6 | ACSO FILIAȘI | 15 | 6 | 2 | 7 | 22 | 24 | -2 | 20 |
7 | PETROLUL POTCOAVA | 15 | 6 | 2 | 7 | 20 | 24 | -4 | 20 |
8 | U CRAIOVA 2 | 16 | 4 | 2 | 10 | 23 | 23 | 0 | 14 |
9 | FLACĂRA HOREZU | 16 | 4 | 2 | 10 | 14 | 31 | -17 | 14 |
10 | MINERUL COSTEȘTI | 16 | 1 | 1 | 14 | 10 | 46 | -36 | 4 |
Programul etapei a XVII-a:
vineri, 18 martie:
CSM Alexandria – Petrolul Potcoava
Minerul Costeşti-CS Viitorul Dăeşti
CSM Slatina – Vediţa Coloneşti
Flacăra Horezu – Universitatea II Craiova
sâmbătă, 19 martie:
ACSO Filiaşi – Sporting Roşiori 200