CSM Slatina se pregătește pentru eșalonul al doilea

Date:

CSM Slatina se pregătește pentru Liga a II-a, după ce a câștigat dubla cu Progresul Spartac, cu scorul general 2-0. Antrenorul de la CSM Slatina, Mihai Ianovschi, a precizat că are încredere în jucători, iar cei mai mulți vor continua proiectul de la Slatina și în eșalonul secund.

„Am încheiat un an greu cu un obiectiv realizat, promovarea. Au fost două jocuri foarte grele și echilibrate, tracul și-a pus amprenat asupra evoluției băieților. Am câștigat două jocuri, fără să primim gol, am mai ratat și un penalty, am evoluat și cu un jucător în minus la Slatina, ceea ce spune multe. Este clar că am fost echipa mai bună. Este o victorie a întregului clubul, am avut un management bun, este o reușită a tuturor, a celor care au fost angrenați în acest proiect. Așa cum am spus înaintea meciului de baraj, am mare încredere în băieți. Ei vor rămâne și în Liga a II-a. Dacă vom găsi jucători ce vor fi peste cei pe care îi avem, atunci poate îi vom aduce. Nu vom aduce jucători doar de dragul de a aduce. În momentul acesta nu se pune problema. Vom păstra lotul”, a spus Ianovschi, care mai are contract încă un an cu gruparea din Slatina.

Jucătorii de la CSM Slatina au primit câteva zile libere, ședințele de pregătire urmând a fi reluate la începutul săptămânii viitoare. CSM Slatina are programat primul meci din Liga a II-a pe 29 august.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...