CSM Slatina s-a impus în jocul de pregătire cu CS Mioveni

Date:

Echipa CSM Slatina a susţinut, în miercuri, 12 iulie, cel de-al doilea meci de pregătire al verii. CS Mioveni, formaţie retrogradată din SuperLigă a fost partenera de joc a grupării pregătite de Daniel Oprescu.
Partida s-a încheiat cu 2-0 (0-0), golurile echipei noastre fiind marcate de Alexandru Ciocâlteu (min.46) şi Raphael Stănescu (min.65).
Cum nici ieri, în jocul de la Craiova, nu ne-a interesat rezultatul, şi am spus-o că nu este momentul să tragem concluzii, nici astăzi nu este. Dar, un lucru este clar, am urmărit alte aspecte, care ţin de joc, pentru că sunt foarte multe schimbări în echipă şi suntem în căutări pentru un prim unsprezece. Avem timp, mai avem câteva săptămâni până începe campionatul şi alte câteva jocuri de pregătire”, a precizat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, după victoria cu 2-0, din amicalul cu CS Mioveni.
CSM Slatina (prima repriză): David Dincă, Constantin Radu, Gherghe, John Mondragon, Călin Toma, Dorin Toma, Matei, Răsdan, Doman, Alexandru Marin, Vali Alexandru.
CSM Slatina (a doua repriză): Silveanu, Adrian Vlad, Abel Stan, Sălcianu, Pisăru, Donca, Ţegle, Ciocâlteu, Raphael Stănescu, Cristinel Dinu, Mihai Ion.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...