Oficialii de la CSM Slatina au luat poziție la atacurile venite din partea rivalei la promovare în Liga a II-a, Progresul Spartac.
În urma propunerii FRF, ca în Seria a III-a a Ligii a III-a să se susțină barajul de promovare, pentru că CSM Slatina și Progresul Spartac se află la egalitate de puncte, oficialii formației din București au ieșit la atac. Aceștia au făcut acuzații grave, considerând că formația din Olt este favorizată în lupta pentru accederea în eșalonul secund.
În replică, reprezentanții de la CSM Slatina spun că atacurile sunt mizerabile.
„Am evitat să dăm curs atacurilor mizerabile venite din partea oficialilor echipei Progresul Spartac, însă s-a ajuns prea departe cu minciunile grosolane şi dezinformarea opiniei publice. Varianta propusă de FRF, în care primele clasate să promoveze direct, iar în seriile în care diferenţa este de trei sau mai puţine puncte, să susţină baraj, a fost votată de majoritatea echipelor.
Clubul nostru nu a fost consultat, în mod individual, despre această variantă, aşa cum minte în spaţiul public patronul echipei Progresul Spartac, ci a fost consultat, la fel ca toate celelalte cluburi, prin completarea unui chestionar. Prin propunerea înaintată, FRF nu ne garantează promovarea în Liga a II-a şi nu vedem cum ne avantajează. Ne dă posibilitatea să ne câştigăm acest drept, pe terenul de joc, nu la masa verde, conform meritului sportiv, aşa cum UEFA recomadă. Echipa noastră are o linie de clasament aproape identică cu cea a adversarei directe, goalverajul este un criteriu provizoriu de departajare în timpul desfăşurării campionatului, pentru desemnarea campioanei la sfârşitul competiţiei criteriile de departajare sunt altele, egalitatea persistând şi în această situaţie”, se arată într-o postare pe pagina oficială a clubului slătinean.
Cei de la CSM Slatina mai spun că echipa locală este susținută financiar de autoritățile locale, așa cum se întâmplă la 90 la sută din formațiile din acest eșalon fotbalistic.
„Manipulează opinia publică afirmând că echipa noastră este susţinută politic, doar pentru că finanţarea este asigurată de autorităţile locale. 90% din echipele de acest nivel sunt finanţate de autorităţile locale. Clubul nostru este organizat pentru a pregăti şi forma generaţiile care vor aduce performanţe sportive municipiului Slatina, secţia fotbal fiind doar una dintre ramurile în care municipalitatea investeşte. Cei de la Progresul Spartac susţin că nu au bani şi bază sportivă pentru a pregăti barajul, dar vor promovarea la masa verde în Liga a II-a, acolo unde, printre alte condiţii, cluburile trebuie să dispună de cel puţin trei terenuri. N-au bani de baraj, dar au pentru TAS. Domnilor de la Progresul Spartac, lăsaţi miniciunile şi victimizarea! Clubul Sportiv Municipal Slatina are încredere în hotărârile Federaţiei Române de Fotbal şi va respecta decizia pe care o va lua”, mai spun oficialii de la CSM Slatina.