CSM Slatina – HC Dunărea Brăila 25-28 (16-13)

Date:

În cadrul etapei cu numărul 16, CSM Slatina a întâlnit pe teren propriu HC Dunărea Brăila, echipă destul de incomodă care a pus probleme echipei locale de handbal şi în ediţiile trecute ale campionatului. Se pare că de această dată, după începutul fulminant al gazdelor victoria nu poate fi decât în dreptul elevelor Victorinei Bora care au plecat ca din puşcă la începutul meciului şi au condus la un moment dat cu scorul de 10-4. După două ratări ale Lorenei Ostase şi Oanei Chitacu care au trimis mingea în bară, oaspetele au avut o perioadă de joc mult mai bună şi de la minus şase au intrat la pauză cu minus trei. Repriza secundă a fost de coşmar pentru echipa gazdă care din minutul 45 nu a mai găsit soluţiile necesare atât în atac cât şi în apărare pentru a adăuga încă trei puncte în clasament. Au fost 15 minute în care gazdele nu au realizat mai nimic, iar de partea cealaltă, jucătoarele pregătite de Hrupec Neven au reuşit să exploateze la maxim toate greşelile şi în minutul 55 au luat avansul de trei goluri cu care s-a încheiat partida.

La fel ca şi în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea gazdele au reuşit doar o repriză excelentă, în partea a două, căderea fizică şi psihică a jucătoarelor permiţând adversarelor să se impună.

Numărul mare de greşeli tehnice şi multe alte disfuncţionalităţi atât în apărare cât mai ales în faza de atac au făcut ca Slatina să piardă acest meci pe care l-a avut în mână mai bine de două treimi din joc.

Pentru slătinence urmează alte două jocuri în această lună, primul în Cupa României în deplasare la Bucureşti cu Dinamo (18 februarie) şi în campionat în etapa a 17-a tot în deplasare cu Măgura Cisnădie (29 februarie).

Pentru CSM Slatina au marcat: Adina Cîrligeanu (3), Alexandra Andrei (2), Oana Chitacu (3), Luciana Popescu (8), Lorena Ostase (6), Clara Vădineanu (1), Hermina Stoicănescu (2).

De partea cealaltă, cele mai eficiente jucătoare din echipa de la Dunăre au fost: Bianca Tiron (7), Aneta Odriştoiu (5), Claudia Constantinescu (3).

Meciul a fost condus în general bine de brigada formată din Marius Gheorghişor (Bucureşti) şi Marian State (Buzău).

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...