Formația CSM Slatina ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 2 cu 22 de puncte, obținute în 16 meciuri. Distanța dintre formația lui Daniel Oprescu și locul 6, care duce în play-off, e de patru puncte în acest moment, poziția respectivă fiind ocupată de Gloria Buzău.
În perioada 13-22 ianuarie, elevii lui Dan Oprescu vor efectua un stagiu de pregătire în stațiunea montană Fundata, în Complexul Cheile Grădiștei.
„Echipa noastră se va reuni în primele zile ale anului 2023, primul antrenament fiind programat pe data de 4 ianuarie. Gruparea pregătită de Daniel Oprescu va susţine, în perioada 13-22 ianuarie, un stagiu centralizat la Cheile Grădiştei, urmând ca la revenirea în localitate să susțină o serie de jocuri de pregătire”, au transmis reprezentanții CSM Slatina.
În 2023, în sezonul regular, CSM Slatina le va mai întâlni pe SC Oțelul (acasă) pe 25 februarie, Viitorul Pandurii (deplasare) pe 4 martie și Unirea Dej (acasă) pe 11 martie.
Sistemul de promovare/retrogradare
După disputearea celor trei meciuri programate în primăvară, primele șase clasate vor juca în play-off, în sistem tur-retur, adică vor avea încă 10 meciuri în tot atâtea etape de disputat.
Echipele de pe locurile 7-20 vor fi repartizate în două serii de play-out, urmând a disputa tot doar meciuri tur, adică încă șase partide de fiecare într-un interval de șapte etape.
Determinarea celor două grupe de play-out se va face pe baza locurilor pe care s-a terminat în sezonul regular. În grupa A merg locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19, în timp ce în grupa B ajung locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20.
Vor promova în Liga 1 echipele aflate pe locurile 1 şi 2 în play-off-ul Ligii 2, urmând ca echipele clasate pe locurile 3 și 4 în play-off să dispute baraj în două manşe (tur-retur) cu formațiile clasate pe locurile 8, respectiv 7 în play-out-ul Ligii 1. Echipele de pe locurile 9 și 10 din play-out-ul Liga 1 vor retrograda direct.
Echipele clasate pe locurile 6 și 7 în cele două grupe de play-out vor retrograda direct în Liga a III-a, iar ocupantele locului 5 vor juca un baraj de menținere/retrogradare.