Antrenorul de la CSM Slatina, Victorina Bora: „Sunt mulțumită de parcursul echipei”

0
145

Federația Europeană de Hanbdal a decis să nu se mai joace niciun meci în actualul sezon, nici în Liga Florilor, nici în Liga Zimbrilor. Federația Română de Handbal are termen până la 1 iunie să trimită numele echipei care va evolua, în sezonul următor, în Liga Campionilor, iar până pe 13 iulie numele locurilor 3 și 4, pentru celelalte competiții europene.

CSM Slatina nu era interesată nici de deciziile care vizează prima parte a clasamentului și nici de cele din subsolul ierarhiei, gruparea slătineană ocupând un confortabil loc 10 în actuala ediție de campionat a Ligii Florilor.

Antrenorul de la CSM Slatina, Victorina Bora, s-a arătat mulțumită de parcursul fetelor sale în actualul sezon ce s-a încheiat prematur, cu șapte etape înainte.

„Sunt mulțumită de parcursul echipei, suntem pe locul 10. Echipa a crescut de la an la an, am fost mult mai bine față de sezonul precedent. Fetele au avut jocuri foarte bune, ne așteptam de la an la an să crească. În momentul în care se lucrează mult timp împreună, se văd și rezultatele. Anul acesta s-au creat relații de joc între ele. Au avut un parcurs bun. Cu bune cu rele, au făcut un campionat bun”, a spus Bora.

În funcție de deciziile autorităților și de cele stabilite de FRH, antrenorul grupării din Slatina va stabili un program pentru fetele sale.

„Așteptăm și noi să vedem ce se decide pe 18 mai, pentru că atunci este Consiliu de Administrație. În funcție de deciziile pe care le iau ei, încercăm să ne facem și noi un program. Mai erau șapte etape de jucat. Noi așteptăm deciziile FRH. Nu știm ce se va întâmpla, să vedem cum se va derula activitatea sportivă. Așteptăm și 15 mai să se ridice Starea de urgență, să vedem ce ne permite legea. Contează foarte mult ce se întâmplă după 15 mai, ce hotărâre ia Consilul de Administrație”, a adăugat Bora.