Val de pensionări și încetări ale contractelor de muncă, prin acordul părților, în rândul angajatilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt. În 2017 și 2018 peste 100 de angajați ai instituției au părăsit sistemul.
Potrivit reprezentanților DGASPC Olt angajații care au decis să părăsească sistemul sunt în mare parte specialiști. Chiar dacă valul de plecări prin încetarea contractelor de muncă, cu acordul părților, pensionări din rândul angajaților din centrele de copii și bătrâni sau demisii a adus pe moment un deficit de personal, pentru locurile rămase vacante s-au organizat concursuri de ocupare a posturilor în condițiile legii, astfel că în prezent instituția are personal suficient pentru desfășurarea activității. „Între anii 2017 și 2018 li s-a încetat activitatea unui număr de 109 angajați la nivelul întregii instituții, celor mai mulți la limită de vârstă sau la solicitarea salariatului, cu acordul părților. În 2017 și 2018 au fost încheiate 173 de contracte individuale de muncă la nivelul întregii instituții, din acestea, două contracte pe perioadă determinată. Menționăm că în acest moment instituția noastră dispune de personal suficient pentru acordare de servicii sociale ”, a precizat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca. În prezent, schema de personal a DGASPC Olt cuprinde 1.364 de angajaţi.