VIDEO. Turcan, despre subvenția la încălzire: „Vor primi aproximativ 600 de lei”

Date:

Ministrul Muncii Raluca Turcan a precizat miercuri, 8 septembrie, la Slatina, că facturile la energie vor fi subvenționate, în acest sezon rece, după un calcul matematic, odată cu intrarea în vigoare a Legii consumatorului vulnerabil.

„Este un calcul matematic pe care îl vor furniza instituţiile care gestionează aplicarea acestor legi. Sumele diferă în funcţie de nivelul de venituri, dar şi tipul de energie consumată. O persoană îşi declară tipul de energie consumată, acest tip de energie consumată are un preţ de referinţă şi în funcţie de acest preţ, de nivelul veniturilor, se compensează invers proporţional. Între zece la sută şi sută la sută, se compensează invers proporţional, în funcţie de preţul de referinţă. E formulă matematică. Zece la sută primesc persoanele care se apropie de nivelul maxim al veniturilor, sută la sută compensare primesc persoanele care au cele mai mici venituri”, a spus Turcan.

De la 1 noiembrie, Legea consumatorului vulnerabil va înlocui ajutorul de încălzire. Ministrul a precizat că persoanele cu venituri mici vor primi un ajutor de cel mult 600 de lei.

„În momentul de faţă, există ajutorul de încălzire. Această lege a fost devansată şi se aplică din momentul în care începea să fie acordat ajutorul de încălzire. Dacă până acum, acest ajutor de încălzire, pe toată perioada sezonului rece, era de 100 de lei, prin legea nouă vor primi aproximativ 600 de lei”, a mai adăugat Raluca Turcan.

VIDEO conferința de presă de la Slatina, 8 septembrie

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...

AJOFM Olt: 5 programe de formare profesională, în luna DECEMBRIE 2025

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar...