Sute de studenţi olteni, patroni cu acte-n regulă

0
151

Potrivit datelor statistice ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la începutul lunii aprilie 2017, în judeţul Olt erau înregistrate 309 firme ai căror administratori sunt studenţi. În baza Hotărârii de Guvern 166/2003 aceştia au beneficiat de scutiri la plata mai multor taxe. Dintre acestea, 202 sunt încă în funcţiune, 107 societăţi fiind radiate. Domeniile preferate de studenţi sunt agricultura şi domeniul IT, dar şi altele.Ca să poată fi înfiinţate cu ajutorul finanţărilor de la stat, firmele tinerilor nu trebuie să desfăşoare activităţi de intermediere financiară şi asigurări, tranzacţii imobiliare, comerţ, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de tutun, alcool, precum şi activităţile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul trebuie să urmeze cursurile unei facultăţi acreditate, să fie cel puţin în anul II de studiu, să fi promovat toate obligaţiile prevăzute de Senatul Universităţii şi să nu fi depăşit vârsta de 30 de ani.