REORGANIZARE LA DGASPC OLT

0
1740

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, un proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt. Președintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a ținut însă să precizeze că nu este vorba de o restructurare de personal.

Șeful admistrației județene a explicat și de ce se impune această măsură.

„Am hotărât să facem această restructurare și din cauza lipsei de fonduri, dar și să ne încadrăm pe noile norme de acces la banii publici pentru serviciile sociale.  Nu vor fi reduceri de personal. Avem reduceri ale posturilor libere și, în același timp, este o reorganizare a serviciilor actuale, astfel încât să fim mai eficienți și, așa cum am mai spus, să ne încadrăm în noile norme de a avea acces la acești bani. Este vorba, de fapt, de decontarea serviciilor pe care o face Ministerul Muncii. Vorbim de câteva zeci de posturi neocupate, până într-o sută ”, a declarat Marius Oprescu.