Pensionarii au fost păcăliți! Este răsturnare totală de situație! Câți bani trebuiau să primească de fapt

Date:

Este un adevărat dezastru pentru pensionari. România alocă pentru pensii numai 7,5% din PIB, faţă de media europeană de 14%. Mai mult decât atât, creșterile recente de pensii nu sunt suficiente. O spun chiar reprezentanții pensionarilor din România.

Nivelul de trai al pensionarilor români este cel mai mic din Uniunea Europeană, în condiţiile în care România alocă pentru pensii din Produsul Intern Brut aproximativ jumătate din media europeană, afirmă Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR) Unirea.

„În România, nivelul de trai al vârstnicilor oarecum s-a îmbunătăţit prin creşterea pensiilor începând cu anul 2017, însă, în noua lege a pensiilor, pe termen lung, începând cu anul 2021 nu se asigură o creştere a nivelului de trai al vârstnicilor, prin neacordarea ponderii de 45% din salariul brut aşa cum s-a promis prin programul de guvernare. În consecinţă, nivelul de trai şi respectiv nivelul pensiilor românilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană după Bulgaria, iar programele candidaţilor din actuala campanie electorală sunt lipsite în continuare de obiectivele angajamentelor internaţionale asumate şi de România în problematica vârstnicilor, România alocând pentru pensii numai 7,5% din PIB faţă de media europeană de 14% din PIB”, se precizează în comunicatul transmis de FNPR Unirea.

Reprezentanţii pensionarilor şi-au exprimat speranţa că guvernanţii vor soluţiona obiectivele angajate la nivel european pentru creşterea nivelului de viaţă al pensionarilor.

„Pensionarii din Federaţia Naţională Unirea au speranţa că în viitor politicienii decidenţi ai României se vor angaja în soluţionarea obiectivelor internaţionale şi ale comunităţii europene, asumate de statul Român pentru asigurarea unui nivel de trai al vârstnicilor prea bine meritat după o viaţă de muncă, în multe situaţii cu sacrificii uriaşe. (…) Federaţia Naţională Unirea a Pensionarilor din România va fi în continuare consecventă în lupta tradiţională, prin acţiuni insistente şi proteste, neacceptând compromisuri faţă de drepturile asumate de Statul român la nivel internaţional şi european”, avertizează în comunicat preşedintele FNPR Unirea, Dumitru Cojanu.

Sursa: capital.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

AJOFM Olt organizează un program de formare profesională pentru 14 persoane

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Sindicatele cer Guvernului creșterea salariului minim la 4.350 lei

Cartel ALFA solicită Guvernului creșterea salariului la cel puțin...

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...