Pe timp de criză, angajări în trei localități din Olt

0
3236

În plină criză sanitară, în trei localități din județ se fac angajări. Sunt scoase la concurs posturi la Primăria Redea, Primăria Fălcoiu și Primăria Caracal.

Astfel, Primăria Redea a scos la concurs un post de referent, clasa a III-a, grad profesional debutant, la Compartimentul Cultură. Postul este pe perioadă nedeterminată, iar candidaților li se cer doar studii medii, fără vechime în specialitatea studiilor.

Începând din 13 aprilie, data când a fost publicat anunțul, oltenii interesați de acest post au termen zece zile ca să-și depună dosarele. Proba scrisă este programată pentru 8 mai, ora 10.00, urmând ca data și ora interviului să fie comunicate ulterior.

Și Primăria Fălcoiu face angajări. Autoritățile din Fălcoiu au nevoie de un muncitor calificat, treapta I, Compartiment Administrativ Deservire. Candidații trebuie să îndeplinească condiții specifice, adică să aibă liceul terminat, să fie calificat în meseria de zidar, zugrav, vopsitor, dulgher, tâmplar și parchetar. Vechimea în muncă trebuie să fie de minimum cinci ani.

Anunțul a fost publicat pe 9 aprilie, iar candiații își pot depune dosarele în termen de zece zile. Proba scrisă este programată pentru 6 mai, ora 10.00, iar interviul două zile mai tîrziu.

Totodată, și Primăria Caracal organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă de asistent medical comunitar.

Candidații care râvnesc la acest post trebuie să aibă studii de asistent medical generalist, iar vechimea în specialitatea de asistent medical să fie de minimum o jumătate de an. Termenul limită de depunere a dosarelor este 24 aprilie, iar proba scrisă este programată pentru 4 mai. Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.