Paradoxal, în visteria Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt zac de ceva timp sute de mii de lei, bani neridicaţi de unii beneficiari de prestații sociale. Este vorba de mii de alocaţii de stat pentru copii, ajutoare sociale, alocaţii de susţinere a familiei, dar şi alte stimulente care aşteaptă să fie ridicate de beneficiari.
Principala cauză pentru care nu au fost ridicate sumele respective este lipsa beneficiarilor de la domiciliu. În această situaţie sunt, în prezent, peste 2.300 de locuitori ai judeţului. Unii dintre ei au uitat că au de luat bani, iar alţii sunt plecaţi în străinătate sau au decedat, între timp. Cele mai multe mandate neachitate provin de la alocaţia de stat, venitul minim garantat şi alocaţia pentru susţinerea familiei.
La începutul lunii aprilie, cei peste 2.000 de beneficiari de prestaţii sociale aveau de ridicat în total suma de aproximativ 6,2 miliarde ROL. Astfel, 1.301 beneficiari de alocaţii de stat au de ridicat din contul AJPIS nu mai puţin de 368.691 lei. Pe locul secund în clasamentul prestaţiilor sociale care nu au fost ridicate sunt ajutoarele sociale sau venitul minim garantat, unde 688 de olteni au de recuperat 172.858 lei. Alţi 310 beneficiari de alocaţiile de susţinere a familiei nu şi-au încasat prestaţiile, suma acumulată ridicându-se la 54.314 lei.
De asemenea, alţi 10 olteni nu şi-au ridicat indemnizaţiile de creşterea copilului de luni bune, suma aflată în casieria AJPIS fiind de 12.770 lei, alţi patru au de ridicat stimulentul de inserţie, în sumă totală de 3.049 lei, alţii patru au de luat bani reprezentând indemnizaţiile de hrană pentru copii , suma totală fiind de 1.721 lei, în timp ce nouă olteni nu şi-au ridicat indemnizaţiile pentru persoane cu handicap , valoarea acestora fiind de 5.400 de lei.
„ Situația sumelor neîncasate la 31 martie se prezintă astfel: în total sunt 2.326 de beneficiari de prestaţii sociale care au de ridicat nu mai puţin de 618.803 lei”, a precizat Ileana Ghiţă, directorul executiv al AJPIS Olt.
Cum legea prevede ca aceste sume să fie acordate doar persoanelor care beneficiază de aceste drepturi, plăţile nu se pot efectua. La trei mandate returnate se sistează plata prestaţiilor, iar banii sunt vărsaţi într-un cont special.
„După trei mandate neachitate consecutiv, instituţia noastră procedează la sistarea de la plată”, a adăugat Ghiţă.
Potrivit legislaţiei în vigoare, beneficiarii pot să-şi ceară drepturile într-o perioadă de cel mult trei ani. Pentru a putea ridica sumele restante, toţi cei în cauză trebuie să completeze o cerere prin care să solicite dreptul respectiv. Dacă în cei trei ani beneficiarii nu şi-au ridicat drepturile cuvenite se procedează la prescripţia acestora.
Ilie Bîzoi