Ploiești, Iași, Bistrița și Satu Mare sunt orașele din România unde prețurile alimentelor de bază au crescut cel mai mult, potrivit unei analize realizate pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).
La polul opus, locuitorii din Râmnicu Vâlcea, Slatina, Alba Iulia și Alexandria se bucură de cele mai semnificative scăderi de prețuri pentru aceleași produse.
Analiza a avut în vedere un coș alimentar format din 10 produse de bază: cartofi, fasole uscată, ceapă uscată, varză de toamnă, usturoi uscat, morcovi, mere, lapte de vacă, brânză telemea de oaie, miere de albine și ouă.
Diferențe de preț notabile între orașe
Cel mai scump coș alimentar este la Cluj-Napoca, unde costul unui kilogram din fiecare dintre cele 10 produse ajunge la aproape 200 de lei. În schimb, în Slobozia, aceleași produse costă doar 125 de lei, ceea ce înseamnă o diferență de aproape 75 de lei între cele două orașe, scrie stiripesurse.ro.
În topul celor mai scumpe orașe, Clujul este urmat de Timișoara, Galați și Sfântu Gheorghe. Bucureștiul se află abia pe locul 5, în ciuda faptului că înregistrează cele mai mari salarii medii din țară.
Cele mai mari scumpiri și cele mai mari reduceri
Ploiești, Iași, Bistrița și Satu Mare conduc în topul celor mai mari creșteri de prețuri față de perioadele anterioare. De cealaltă parte, în Râmnicu Vâlcea, Slatina, Alba Iulia și Alexandria, prețurile alimentelor au scăzut, semnalând o ușoară relaxare pentru bugetele locale.
Alimentele vedetă: unde sunt cele mai scumpe
Cartofii cei mai scumpi se vând în București, urmați de Călărași, Arad, Timișoara și Oradea. În schimb, la Slatina și Tulcea, prețurile sunt cele mai mici.
Ouăle au atins prețul de 2 lei/bucata în Baia Mare și Focșani, în timp ce la Slatina și Botoșani se vând la cele mai accesibile prețuri.
Fasolea uscată, aliment esențial în multe gospodării, este cea mai scumpă la Cluj și Miercurea Ciuc, iar cea mai ieftină la Slatina și Slobozia.
Cât din salariu costă coșul de cumpărături?
Dacă raportăm prețul coșului alimentar la salariul net zilnic, apar alte surprize. În Focșani, costul celor 10 produse reprezintă aproximativ 90% din venitul zilnic al unui angajat. În schimb, în București, unde salariile sunt mai mari, același coș are un impact financiar mult mai redus.