DGASPC Olt face urgent angajări

0
1048

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt este partener într-un proiect care prevede ca în timp de 5 ani instituția să angajeze 100 de asistenți maternali profesioniști, urmând ca anul acesta să fie angajate 40 de persoane.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului , în calitate de partener în cadrul proiectului„TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor ”, împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției, în calitate de beneficiar, desfășoară începând cu 1 ianuarie 2019 o campanie de identificare și recrutare a persoanelor cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști.

„TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor ” are ca obiectiv prioritar reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali profesioniști din județul Olt, ca angajați ai DGASPC. Proiectul este depus în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU), 2014-2020, axa prioritară 4 „Incluziune socială și combaterea sărăciei”.

„Începând cu 1 ianuarie 2019 și până în prezent au fost depuse la sediul DGASPC Olt 101 cereri de evaluare, de către persoane cu domiciliul în județul Olt care doresc să devină asistenți maternali profesioniști și, dintre acestea, 97 au fost evaluate, iar patru sunt în curs de evaluare. Au urmat cursurile de formare inițială în profesia de asistent maternal profesionist un număr de 28 de persoane, care au obținut și atestatul de asistent maternal profesionist, 26 dintre acestea fiind deja angajate cu contract individual de muncă de către DGASPC Olt. Din cele 97 de cereri evaluate, 32 au fost evaluate favorabil și 65 au fost respinse sau persoanele care le-au depus au renunțat la ele. Respingerile și renunțările la cerere au avut ca temei neîndeplinirea de către persoanele care le-au depus a condițiilor necesare pentru a putea fi atestate ca asistenți maternali profesioniști”, a declarat coordonatorul județean al proiectului, Cristian Nicolae Lungu.

DGASPC Olt face apel către persoanele cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, să se prezinte la sediul instituției, din Slatina, strada Drăgănești, nr.7, Serviciul de Management de Caz pentru Copil, pentru informații privind procedura de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist sau să acceseze site-ul instituției www.dgaspc-olt.ro.