„Copiii războiului”, de Varujan Vosganian, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”

Date:

Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” a fost gazdă ieri la un nou eveniment cultural. Este vorba despre lansarea volumului „Copiii războiului” de Varujan Vosganian, recent apărut la Editura Polirom din Iaşi.

Autor al volumului “Cartea șoaptelor” – epopee a secolului XX și, în același timp, carte identitară pentru poporul armean, tradus în peste 15 limbi și premiat în țară și peste hotare, Varujan Vosganian a fost prezent la Slatina cu o nouă lecție de istorie, elegant înveşmântată literar.

Autor a numeroase cărți de literatură, poezie și proză scurtă, traduse în peste 20 de limbi străine, Varujan Vosganian este președintele Uniunii Armenilor din România și vicepreședintele Uniunii Scriitorilor.
Romanul se bazează pe o poveste adevarată despre copiii razboiului și pune în fața eroilor cărţii opţiunea fundamentală a condiţiei umane, cea dintre uitare, răzbunare şi iertare, lasându-l pe fiecare dintre ei să aleagă şi îndemnându-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rândul lor, curajul propriei opţiuni.

Participanții au putut obține autografe din partea autorului, marcând, și în acest mod, un eveniment cultural memorabil.
Despre literatura lui Varujan Vosganian și cel mai recent volum al său au vorbit scriitorul Paul Aretzu şi jurnalistul Dumitru Sârghie. „Varujan Vosganian este unul dintre numele reprezentative ale literaturii actuale, în acelaşi timp un personaj al vieţii publice din România. Cărţile pe care le scrie interpreatează cu luciditate şi fantezie epică momente simbolice din istoria noastră recentă, În romanul cel mai recent, „Copiii războiului”, este surprinsă drama individului care, după al doilea război mondial şi după prefacerile ideologice din societatea noastră nu mai găseşte libertatea nici în societate, dar, mai grav, nici în sine”, a declarat pentru cotidianul nostru Florian Cârstea, directorul de la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...

AJOFM Olt: 5 programe de formare profesională, în luna DECEMBRIE 2025

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar...