Printr-un proiect ce va aduce modificări importante Codului fiscal, guvernanții vor, printre altele, să reintroducă obligația de declarare la Fisc a contractelor de închiriere a locuințelor și să schimbe modul în care va fi calculat, începând cu veniturile de anul viitor, impozitul pe veniturile din chirii, prin eliminarea cotei deductibile existente în prezent, ceea ce va însemna, în esență, creșterea acestuia.
Astfel, proiectul de OG prin care se vor aduce modificări Codului fiscal prevede, atunci când vine vorba de impozitarea veniturilor din chirii, că venitul net, la care se aplică 10% impozit, nu se va mai calcula, ca acum, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra acestuia, ci venitul impozabil va fi stabilit la nivelul venitului brut, ceea ce va însemna o majorare a valorii impozitului.
Această regulă se va aplica doar veniturilor obținute din închirierea locuințelor, nu și veniturilor din arendă sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.
Schimbarea modului în care se vor calcula veniturile impozabile din chirii se va face începând cu veniturile aferente anului 2023.
Suplimentar, apropo de închirierea locuințelor, proiectul va obliga, din nou, pe cei ce obțin venituri din chirii să transmită contractul de închiriere Fiscului, pentru a-l înregistra. Transmiterea contractului către autoritățile fiscale va fi obligatorie atât la semnarea lui, cât și atunci când apar modificări la el.
Transmiterea contractului de închiriere se va face către organul fiscal competent, în cel mult 30 zile de când a fost încheiat sau modificat, prin mijloace electronice. Procedura exactă pentru transmiterea contractelor de închiriere la autorități va trebui stabilită ulterior de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Obligația de a transmite contractele de închiriere la Fisc se va aplica începând cu contractele încheiate din 1 ianuarie 2023. În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la începutul anului viitor, înregistrarea contractului sau a modificărilor survenite vor trebui făcute în termen de cel mult 60 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării acestora.
Nu în ultimul rând, în cazul celor ce obțin venituri din chirii, printre altele, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) va apărea de la plafonul de șase salarii minime încolo, în condițiile în care plafonul actual este de 12.
Că obțin venituri doar din chirii sau și din alte tipuri de activități nesalariale pentru care sunt obligați să plătească CASS, vor aplica procentul de 10% la trei plafoane diferite de calcul, respectiv:
- nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase și 12 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară – în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară – în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul oficial.
Sursă: www.avocatnet.ro