Câte cadre medicale asigură asistenţa medicală în centrele DGASPC Olt. Vezi care este raportul dintre angajați și beneficiari

Date:

În căminele şi centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt îşi desfăşoară activitatea  în total aproximativ 300 de asistenţi medicali, de infirmiere şi medici. Aceştia deservesc sute de persoane aflate în evidenţa serviciilor de evaluare complexă  care primesc îngrijiri  de la acest personal.

Pe fondul deficitului de cadre medicale din sistemul sanitar, o analiză a situaţiei privind asigurarea asistenţei medicale în centrele subordonate DGASPC Olt, arată că şi aici ar mai fi nevoie de angajări. „La ora actuală, DGASPC Olt, are angajaţi 147 asistenţi medicali, cinci medici şi 138 de infirmiere. Aceştia deservesc un număr de 622 de beneficiari, copii şi adulţi aflaţi în centrele de servicii comunitare pentru copii şi în complexele de îngrijire şi recuperare – reabilitare adulţi, mai exact 113 copii cu dizabilităţi, 404 persoane adulte şi 105 vârstnici”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu.

Dat fiind numărul mare al beneficiarilor deserviţi de cadrele medicale menţionate, necesitatea întăririi asistenţei medicale este incontestabilă.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

AJOFM Olt organizează un program de formare profesională pentru 14 persoane

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Sindicatele cer Guvernului creșterea salariului minim la 4.350 lei

Cartel ALFA solicită Guvernului creșterea salariului la cel puțin...

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...