Cardurile pentru alimente vor fi alimentate cu 250 de lei în Săptămâna Mare

0
182

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat joi la depozitul de alimente Oltina că cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene va fi distribuită începând de joi, astfel încât beneficiarii să primească produsele înainte de sărbătorile pascale, conform stiripesurse.ro

„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște. Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus. Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp. Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranșă din ajutorul de 250 lei pentru alimente și mese calde pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari. Este un sprijin care va conta, cu siguranță, în această perioadă. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Și pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte românești, vom ajuta în acest fel și producătorii naționali”, a declarat ministrul Marcel Boloș.