Vești importante despre ajutorul de deces. Și în acest an, românii pot beneficia de acești bani pe care îi vor obține de la Casa de Pensii.
Sumele diferă şi pot fi oferite următoarelor persoane: soţul; copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă îniante de 18 sau de 26 de ani.
Potrivit legii, dacă persoana decedată era asigurată sau pensionară, familia va beneficia de un ajutor în valoare de 4.162 lei. În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului, suma este de 2.081 lei.
Ce acte sunt necesare?
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
Sursa: bugetul.ro