Alarmant : Persoanele cu studii primare, gimnaziale si profesionale din Olt, grosul șomerilor

Date:

Peste 3.000 de şomeri, din cei 10.138 aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, la sfârşitul lunii decembrie 2018, au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. Pe locul următor se situează categoria de vârstă peste 55 ani, numărul persoanelor fără un loc de muncă fiind de 2.168, urmată de segmentul de vârstă 50-55 de ani, cu 1.804 șomeri, și segmentele de vârstă 30-39 de ani cu 1.639 de șomeri, respectiv sub 25 de ani cu 1.035 de șomeri. Cei mai puţini şomeri sunt cei cu vârsta cuprinsă între 25 – 29 ani, respectiv 433 de şomeri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, în ceea ce priveşte pregătirea profesională, datele statistice arată că șomerii cu studii primare, gimnaziale si profesionale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt (80,72%%), urmat de cei cu studii liceale si postliceale (18,78%), iar 10,10% au absolvit liceul. Șomerii cu nivel de studii postliceale reprezintă 8,68% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 0,5%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 6.797 persoane foarte greu ocupabile,  2.943 greu ocupabile, 297 mediu ocupabile, iar 101 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM.  La sfârșitul lunii  decembrie 2018, în evidenţele AJOFM Olt erau înregistraţi 10.138 şomeri, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de 6,27 la sută. Dintre aceştia, 1.547 sunt şomeri indemnizaţi, iar 8.591 sunt şomeri neindemnizaţi. În ceea ce privește mediul de rezidență, 8.049  șomeri provin din mediul rural și  2.089 sunt din mediul urban.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

AJOFM Olt organizează un program de formare profesională pentru 14 persoane

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Sindicatele cer Guvernului creșterea salariului minim la 4.350 lei

Cartel ALFA solicită Guvernului creșterea salariului la cel puțin...

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...