Începutul anului 2026 aduce vești încurajatoare pentru piața muncii din județul Olt. Prin activitatea desfășurată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt (AJOFM Olt), 256 de persoane au fost încadrate în muncă în luna ianuarie, ca urmare a serviciilor și măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă.
Datele instituției arată că majoritatea persoanelor angajate au peste 45 de ani – 151 la număr. Alte 30 de persoane au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, 25 au între 25 și 35 de ani, iar 50 sunt tineri sub 25 de ani. Distribuția pe grupe de vârstă evidențiază preocuparea agenției pentru integrarea profesională a tuturor categoriilor aflate în căutarea unui loc de muncă.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 120 dintre persoanele încadrate provin din mediul urban, iar 136 din mediul rural, ceea ce indică un echilibru relativ între oportunitățile de angajare din cele două zone.
Analiza nivelului de pregătire profesională arată că 119 persoane au studii liceale sau postliceale, 69 au studii gimnaziale sau nu au studii, 53 au absolvit învățământ profesional, iar 15 sunt absolvenți de studii universitare.
De asemenea, 53 dintre persoanele angajate fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Această categorie este stabilită în urma procesului de profilare realizat de agenție și include persoane care întâmpină dificultăți majore în găsirea unui loc de muncă – de exemplu șomeri de lungă durată, persoane cu nivel scăzut de educație, fără calificare, persoane de vârstă înaintată sau din medii defavorizate. Încadrarea se face conform prevederilor Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Pe lângă persoanele încadrate în muncă, în aceeași perioadă, 824 de persoane au beneficiat de sprijin pentru înregistrarea ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea accesării indemnizației de șomaj sau a măsurilor active destinate facilitării integrării profesionale.
Rezultatele înregistrate la început de an confirmă rolul esențial al AJOFM Olt în reducerea șomajului și în sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, contribuind la dinamizarea pieței muncii la nivel județean.









