De curând, s-au afișat și notele finale de la BAC, de după contestații. Tinerii care nu au reușit să ia examenul pot să se prezinte, din nou, în toamnă, să-și mai încerce odată norocul. Dacă nici a doua oară nu reușesc să îndeplinească măcar condițiile minime, vor fi puși la plată a treia oară când vor să susțină proba.
Conform datelor prezentate de Ministerul Educației, absolvenții de liceu susțin primele două încercări gratuit. De la a treia, este stabilită anual o taxă pentru susținerea completă a examenului, adică pentru competențele digitale, orale, la o limbă străină și probele scrise. Taxa crește de la an la an. Dacă în 2023 era 435 de lei, iar în 2024, 464 de lei, acum, în 2024, a ajuns de 499 de lei.
Un alt aspect esențial: ai voie să dai examenul de până la 5 ori pentru fiecare probă de BAC. Dacă nu reușești, ești pus să reiei întreg examenul, chiar dacă trecuseși cu brio de celelalte teste, în anii anteriori.
Absolvenții de liceu care nu au altă variantă decât să plătească dacă vor să mai dea examenul de BAC. Caz particular, destul de des întâlnit
Precizăm, în acest context, că absolvenții de liceu care sunt prinși cu frauda sau tentativa de fraudă sunt dați afară din examen și nu mai au voie să se prezinte la probe două sesiuni. În cazul lor, nu este altă variantă decât să achite taxa care acum este 499 de lei, dar nu se știe cât o să se mai scumpească anul viitor.
Amintim că pentru a promova examenul de BAC, sunt anumite reguli extrem de clare, stabilite în metodologia transmisă de Ministerul Educației. Este nevoie de îndeplinirea a 3 condiții, cumulat:
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Calendar Bacalaureat toamnă. A doua șansă pentru absolvenții promoției 2024-2025 și pentru candidații din alți ani
Iată calendarul pentru sesiunea de BAC din toamnă:
- 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale de la Bacalaureat.