1.7 C
Slatina
vineri, februarie 13, 2026
Acasă Social 4,9 milioane de pensionari pierd bani în plină inflație. FACIAS cere în...

4,9 milioane de pensionari pierd bani în plină inflație. FACIAS cere în instanță respectarea legii

0
1

Potrivit FACIAS, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului intervine în sprijinul celor aproximativ 4,9 milioane de pensionari din România, ale căror pensii au rămas neindexate. Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând indexarea urgentă a valorii punctului de referință, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
FACIAS arată că indexarea pensiilor nu reprezintă un gest de bunăvoință al autorităților, ci o obligație legală. Legea stabilește că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, la începutul fiecărui an, în funcție de rata medie a inflației și de 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Cu toate acestea, pentru anul 2026, punctul de referință a fost menținut la 81 de lei, nivel identic cu cel din anul 2024.
Conform FACIAS, această decizie afectează semnificativ veniturile pensionarilor, într-un context economic dificil, marcat de scumpiri constante. Aproape un milion de seniori din România trăiesc cu pensia minimă de 1.281 de lei pe lună, iar înghețarea pensiilor le reduce și mai mult puterea de cumpărare.
Organizația subliniază că dreptul la pensie este garantat de Constituție, iar indexarea reprezintă mecanismul prin care statul trebuie să asigure protecția socială a persoanelor vârstnice, raportat la evoluțiile economice. Neaplicarea majorării legale echivalează, în opinia FACIAS, cu încălcarea obligațiilor statului față de pensionari.
FACIAS avertizează că, în lipsa unui răspuns favorabil în termen de 30 de zile, va acționa în instanță Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice, pentru a obține respectarea legii și majorarea pensiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.