Vâlcov, contrazis de ministrul Sănătății

0
494

Cele trei spitale regionale din Cluj, Iași și Craiova vor fi construite cu fonduri europene și nu în parteneriat public-privat, a anunțat luni ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea l-a contrazis astfel pe consilierul premierului, Darius Vâlcov, care spusese că spitalele trebuie construite în parteneriat public-privat, pentru că ar fi o soluție mai ieftină.

“Anul acesta am avansat mult procedurile de pregătire a proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iasi. Pentru aceste unități, încă din anul 2017, Ministerul Sănătății beneficiază de asistență tehnică de la BEI pentru elaborarea documentaţiei pentru studiile de fezabilitate, depunerea Aplicațiilor de finanțare și lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor”, a spus ministrul Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al ministerului.

Tot luni, comisarul european Corina Crețu se arătase surprinsă de anunțul de săptămâna trecută al lui Darius Vâlcov. “Pentru mine a venit ca o surpriză această nouă poziţionare, pentru care nu am confirmare. La ora 14,00, am o întâlnire cu doamna prim-ministru şi cu membri ai Cabinetului său. Sigur că ne dorim să avem clarificări în această privinţă. Noi discutăm de ani de zile, avem corespondenţe între serviciile noastre şi autorităţile naţionale, de pildă în ceea ce priveşte spitalele regionale, având în vedere progresele care s-au făcut, nivelul foarte înaintat ale studiilor de fezabilitate. Am înţeles, inclusiv din declaraţiile doamnei ministru Pintea, că proiectele celor trei spitale regionale, de la Cluj, de la Iaşi şi de la Craiova, vor fi trimise la Comisie până la sfârşitul anului. De aceea, o voi ruga pe doamna prim-ministru să ne confirme dacă acest lucru este valabil”, a spus Crețu, potrivit Agerpres.

Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, acuzase într-o postare pe Facebook Comisia Europeană și Banca Europeană pentru Investiții (BEI) că au supraevaluat cele trei spitale regionale pe care România vrea să le construiască. Vâlcov susținea în postare că realizarea spitalelor în regim de parteneriat public-privat ar fi mult mai ieftină, dar el a primit imediat o replică de la Corina Crețu (vezi aici mai multe detalii).

Pintea a mai anunțat și construirea spitalului regional Constanța în parteneriat româno-turc. În perioada 26-27 octombrie 2018, ministrul Sănătătii a discutat la Istanbul cu omologul turc, Fahrettin Koca, despre demararea acestui proiect. Cei doi oficiali au stabilit ca în termen de 2 luni să se definitiveze textul înțelegerii.

”Spitalul se va construi după modelul unuia din marile unități sanitare din Turcia. Va fi un spital cu o capacitate de până la 1000 paturi care va cuprinde toate specialitățile medicale”, a declarat ministrul Sorina Pintea.

Sursa: g4media.ro