Potrivit Colegiului Medicilor Olt, medicii olteni care doresc continuare activității peste vârsta legală de pensionare își pot depune cererile până pe 11 decembrie. Acestea trebuie să fie însoțite de un certificat medical.
Dosarele medicilor ajunși la pensie vor fi analizate în comisia mixtă ce are în componență reprezentanți ai DSP Olt și ai Colegiului Medicilor Olt, ce se va întruni pe 24 noiembrie și 15 decembrie.
La finalul anului trecut, 38 de doctori olteni au cerut prelungirea activității peste vârsta de pensionare, cei mai mulți fiind medici de familie.
În contextul pandemiei COVID, medicii ajunși la vârsta de pensionare nu se mai înghesuie să-și prelungească contactele. Potrivit datelor reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Slatina, un singur medic pensionar, un dermatolog, a solicitat, până la acest moment, prelungirea contractului. Alți patru doctori pensionari lucrează la spitalul din Slatina doar cu contracte de gărzi.
Vârsta de pensionare a medicilor a fost majorată de la începutul anului trecut de la 65 la 67 de ani. Astfel, medicii care doresc să rămână în activitate până la 67 de ani trebuie să depună o cerere scrisă la unitatea medicală cu trei luni înaintea vârstei standard de pensionare.
Comisia din cadrul DSP Olt prelungeşte contractele medicilor aflaţi în pragul pensionării pentru un an, după care procedura se poate relua pentru o perioadă similară.
foto: arhivă
la ce salarii au de 2 ani, normal ca nu mai pleaca. Nu este vorba de un medic, majoritatea nu mai vor la pensie. au salarii colosale iar spagile merg in continuare in toata tara. Pentru cei care nu stiu, un medic castiga 25-30 de mii de lei lunar. Le-a facut PSD ul niste salarii colosale, indiferent daca sunt capabili de ceva sau nu. Trist dar adevarat.Se imprumuta statul roman cu sute de miliarde de euro anual sa poate plati salariile nedicilor, profesorilor, si angajatilor din primarii. Ganditi-va ca sunt 1 milion si jumatate de bugetari platiti regeste.
Comentariile sunt închise.