Medicii olteni care dețin cabinete medicale individuale au avut în 2017 venituri cumulate care s-au ridicat la aproximativ 117 miliarde ROL, cifre rezultate în urma declarațiilor depuse la Fisc.
Potrivit informațiilor oferite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP), la solicitarea Gazeta Oltului, numărul medicilor din Olt, deținători de cabinete medicale individuale (CMI), care au depus declarații a scăzut în 2017 față de 2016 cu 52. Și veniturile totale ale acestora s-au micșorat. Concret, în 2017, cele 204 cabinete medicale individuale (care a depus declarații) au avut venituri însumate de aproximativ 12 milioane RON, în timp ce în 2016 veniturile celor 256 de cabinete medicale înregistrate au totalizat circa 17 milioane RON.
„Suma totală a veniturilor declarate de medicii care dețin cabinete medicale individuale în anul 2017 a fost de 11.659.443 RON. Numărul medicilor care au depus declarații a fost de 204” a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt. Totodată, conform aceleiași surse, veniturile celor mai puternice cinci cabinete medicale din Olt au scăzut în 2017 față de 2016.
Astfel, în 2017 primele cinci cabinete din județ au avut venituri însumate de 1.079.755 RON, în timp ce în 2016 veniturile primelor cinci CMI au fost în cuantum total de 1.191.600 RON. În ciuda acestui fapt unii medicii olteni câștigă, dincolo de sintagma că au salarii mizere, foarte bine comparativ cu alte categorii de salariați din județ și chiar față de alți colegi de-ai lor care câștigă cu greu câțiva bănuți cu care să-și plătească facturile la cabinet. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că Legea asistenței primare prevede numai un număr minim de pacienți arondați unui medic, dar nu și unul maxim. Altfel, spus un medic de familie este obligat să aibă minimum 800 de pacienți, însă nimeni nu-i poate interzice acestuia să-și arondez 5.000 de persoane sau mai mult, chiar dacă fizic îi este imposibil să se ocupe de toți.
Revenind însă la câștigurile primelor cabinete medicale individuale din județul Olt, în anul 2017, trebuie spus faptul că primul loc este ocupat de un medic de familie care a câștigat într-un an 280.798 RON (adică peste 2,8 miliarde ROL). Pe locul al doilea, în topul câștigurilor se situează un medic de familie care a declarat un venit anual de 205.043 RON. Locul al treilea este deținut de un CMI care a înregistrat câștiguri de 199.808 RON, în timp ce pe poziția a patra s-a situat un medic care în 2016 a câștigat 199.540 RON. Pe locul cinci se află un cabinet medical individual care a obținut în 2017 venituri care au totalizat 194.556 RON. Primele cele mai mari cinci venituri declarate de medici în anul 2016 au fost: 291.985 RON; 278.828 RON; 216.587 RON; 206.538 RON și 197.662 RON.