Sute de angajați de la DSP Olt, Spitalul Județean de Urgență Slatina, Spitalul Municipal Caracal, ISU Olt și Serviciul de Ambulanță Olt, care au participat efectiv la transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu COVID-19 vor primi stimulentul de 2.500 de lei, pe lună.
Liderul Sanitas Olt, Roxana Dumitrescu, a precizat că ar putea primi acest stimulent inclusiv personalul din cabinetele școlare care a fost detașat la DSP Olt pe perioada Stării de urgență.
„Acești bani vor fi primiți de personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar care a participat efectiv la transportul, echiparea, evaluarea și diagnosticarea pacienților cu COVID-19. Vorbim de angajați de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, spitalul sport COVID-19 de la Caracal, DSP Olt și Serviciul de Ambulanță Județean Olt. Ar putea primi acești bani și personalul medical din cabinetele școlare care a fost detașat la DSP Olt. Eu am discutat cu doamna director de la DSP Olt, Elena Ioniță, și mi-a spus că i-a pus și pe ei pe listă pentru cei 2.500 de lei. Trebuie să vedem dacă se și încadrează”, a spus Roxana Dumitrescu.
Sunt mai multe categorii care vor primi acești bani în plus la salariu. Condiția este ca toți să fi fost implicați în lupta împotriva COVID-19. Banii ar putea să fie virați în conturi chiar în această săptămână.
„Vor primi 2.500 de lei pe lună începând cu martie de când s-a declanșat Starea de urgență, la salariul lor se adaugă această sumă, din care li se oprește doar impozitul. Sunt medici, asistenți, bancardieri, îngrijitori de curățenie, infirmieri, dezinfectori, toți cei care au participat la cele patru activități. Vineri, s-a emis un ordin comun al Ministerului Sănătății cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu normele metodologice de acordarea a acestui stimulent. El va fi plătit din Fondul Național de Asigurări de Sănătate prin Casele de Asigurări de Sănătate, probabil că în decursul acestei săptămâni vor intra și banii în conturi”, a adăugat Roxana Dumitrescu.
Potrivit datelor transmise de instituțiile din județ, sunt următorii beneficiari: aproximativ 400 de angajați ai Spitalului Slatina, 60 de angajați de la DSP Olt, 49 de la Ambulanța Olt, aproximativ 20 de la Spitalul Caracal și cinci paramedici de la ISU Olt.