Sorina Pintea TAIE în CARNE VIE – Zeci de manageri de spitale au fost sancționați

0
440

Peste 20 de manageri de spitale au fost sancţionaţi în ultimele nouă luni, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că instituţia s-a autosesizat de aproape 50 de ori pentru nerespectarea anumitor proceduri. Cea mai drastică sancțiune aplicată a fost demiterea din funcție, scrie Mediafax.

“Ne-am sesizat de 47 de ori în aceste nouă luni, pentru fiecare lucru care e nelalocul lui, care ni s-a părut că se întâmplă. Am sancţionat 23 de manageri (n.r. – de spitale). (…) Am finanţat peste 90 de spitale, cu bani din bugetul Ministerului Sănătăţii. Am rezolvat probleme punctuale”, a spus, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebată dacă managerii sancţionaţi activează în spitalele din Bucureşti, Sorina Pintea a răspuns că o parte dintre aceştia sunt din Capitală. De asemenea, ministrul Sănătăţii a mai precizat că cea mai drastică sancţiune aplicată managerilor este schimbarea din funcţie.

“Sunt sancţiuni în urma activităţii de control pentru nerespectarea anumitor reguli, nerespectarea procedurilor, protocoalelor. Sunt mai multe aspecte pe care le-am sesizat şi pe care le-am sancţionat. (…) DSP-urile sancţionează mai ales pentru mizerie şi nerespectarea circuitelor”, a explicat Sorina Pintea.

Totodată, ministrul Sănătăţii anunţă că va fi rectificat bugetul Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate.

“Criza în sănătate înseamnă că nu putem aproviziona cu u anumit tip de medicament. La noi crizele sunt că nu putem tranfera un pacient, că un pacient este lăsat să moară în faţa spitalului, asta înseamnă că nu ne-am făcut datorita. Nu e criză a sistemului, e o criză a personalului din sistem. (…) Bugetul Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate va fi rectificat, astfel încât să se asigure finanţarea serviciilor medicale până la sfârşitul anului”, a adăugat Sorina Pintea.

Sursa: stiripesurse.ro