Serviciile medicale devin gratuite. Lista celor scutiți de coplată a fost extinsă

0
500

A fost extinsă lista persoanelor care pot beneficia de servicii medicale gratuite, chiar dacă nu au plătit contribuția pentru asigurările de sănătate. Chiar și cei fără un cod numeric personal se pot bucura acum de astfel de servicii.

Începând de luni, a fost extinsă lista persoanelor care pot beneficia de servicii medicale gratuite și sunt scutite de la obligația de coplată.

Astfel, pe lângă persoanele au beneficiat până acum de scutire, precum copiii de până în 18 ani sau pensionarii cu venituri din pensii de până în 900 de lei, vor mai fi exceptate de la coplată și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane sau cele reținute, arestate sau deținute, dacă acestea din urmă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse, arată un act normativ apărut vineri în Monitorul Oficial.

Trebuie menționat că, introdusă în aprilie 2013, coplata în sistemul de sănătate reprezintă obligația pentru pacienți de a achita o sumă de bani pentru serviciile de spitalizare, atunci când se externează.

În urma publicării, vineri, în Monitorul Oficial, a noului act normativ (Legea nr. 186/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii privind drepturile pacientului nr. 46/2003), de acum există și unele categorii de persoane care vor beneficia de servicii medicale gratuite chiar și dacă nu au CNP.

Mai exact, e vorba de copiii până în 18 ani, femeile însărcinate și lăuzele, precum și victimele traficului de persoane. Conform actului normativ, aceste persoane vor beneficia de servicile medicale relevante ”în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale”.

De asemenea, astfel de persoane vor declara că ”nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale”.

În plus, legea mai prevede că ”furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz”.

Iar alte categorii de pacienți care nu vor mai trebui să plătească această sumă de bani, în schimbul serviciilor medicale primite, fără să mai conteze dacă obțin venituri sau nu, sunt copiii de până în 18 ani, tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, precum și ucenicii sau studenţii.

De precizat că și până acum astfel de persoane beneficiau de scutire, dar numai dacă nu câștigau venituri din muncă.

Sursa: capital.ro