Salariile medicilor, afișate pe holurile Spitalului Județean de Urgență Slatina: „Nu ne trebuie șpagă!”

0
37059

Inițiativă inedită într-un spital din România. Pe coridoarele Spitalului Județean de Urgență din Slatina, au fost lipite afișe cu salariile angajaților. Atât medicii, cât și personalul auxiliar, și-au propus să transmită un mesaj extrem de clar pentru pacienți: nu trebuie să mai ofere așa-numita „șpagă”.

Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!” , este mesajul scris cu majuscule și afișat pe holurile spitalului. Mai departe, scrise cu litere mici, ni se oferă informații pe larg despre veniturile întregului personal medical: „Un medic câștigă între 16.000 și 30.000 lei brut, un asistent medical câștigă între 4.800 și 11.000 lei brut, un infirmier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut, un brancardier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut ”. 

Spitalul din Slatina spune NU șpăgii: „Lăsăm corupția să sufere, pe tine te vindecăm!”

Managerul spitalului, Cătălin Rotea, a explicat că s-a ajuns la acest demers în urma chestionarelor de feed-back pe care pacienții sunt rugați să le completeze în momentul externării.Oamenii au ridicat în nenumărate rânduri  problema șpăgii care s-a perpetuat de-a lungul timpului și a  pus stăpânire pe sistemul medical. „Sunt salarii mai mult decât rezonabile, și meritate, de altfel, pentru munca pe care o desfășoară în spital, dar am vrut să încurajăm pacienții și aparținătorii să elimine acest obicei care se mai poate perpetua. Facem chestionar de feed-back pe aproape toate secțiile și într-un procent de 1-2%, nu știu exact cât raportează, au fost sesizări că a existat suspiciune de condiționare a actului medical.

Nu știu cât de relevante sunt cifrele, dar vrem să limităm acest fenomen care, cumva, s-a cronicizat în întreg sistemul sanitar. Nu voi ezita să iau măsuri disciplinare acolo unde sesizează pacienții sau aparținătorii, avem cazuri în comisia de disciplină, dar nu pe dare sau luare de mită, pe alte abateri, și e foarte important ca tot personalul să înțeleagă că suntem la dispoziția oamenilor” , a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență din Slatina.

Există și pacienți sau aparținători care nu privesc tocmai cu ochi buni un astfel de demers. Cei mai sceptici consideră că afișele nu sunt de ajuns pentru a combate fenomenul de corupție care s-a perpetuat de-a lungul timpului: „Nu e de ajuns un afiș. Nu se fac ei bine cu asta. Noi suntem obișnuiți să dăm, ei sunt obișnuiți să ia, nu se uită la tine altfel“, a mărturisit un bărbat în timp ce-și aștepta tatăl, care suferise o intervenție chirurgicală. În schimb, o femeie care aștepta vești despre soțul internat la Terapie Intensivă, s-a declarat plăcut surprinsă de atitudinea medicului: Mi-a dat peste mână, n-a vrut să-i ia! A zis că are ce-i trebuie, că vrea să-l facă bine pe soțu’ meu și că ar vrea, dacă i-am putea da noi, sănătate pentru ea, altceva nimic”.

Sursa:  stirimondene.fanatik.ro