Reduce tensiunea arterială! Ritual matinal descoperit de oamenii de știință

0
340

Reduce tensiunea arterială și îți oferă garantat o zi tonică. Conform unui nou studiu care a avut ca scop descoperirea de noi soluții naturale care să combată neplăcuta și periculoasa hipertensiune arterială, iată la ce concluzie au ajuns oamenii de știință.

Doar 30 de minute de exerciţii fizice efectuate în fiecare dimineaţă ar putea fi la fel de eficace ca şi medicamentele pentru scăderea tensiunii arteriale, sugerează un studiu realizat în Australia, citat de Press Association.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că un scurt set de exerciţii – în acest caz mers pe bandă la intensitate moderată – a prezentat efecte benefice de lungă durată, augmentate de sesiuni ulterioare de plimbare de câte trei minute efectuate pe parcursul zilei.

Specialiştii au examinat date prelevate de la persoane supraponderale şi obeze, de sex masculin şi feminin, cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani. 35 de femei şi 32 de bărbaţi au fost înrolaţi în trei planuri zilnice diferite, în ordine aleatorie, puse în aplicare la o distanţă de cel puţin şase zile.

Primul plan consta într-o perioadă sedentară neîntreruptă de opt ore, iar al doilea includea o oră sedentară, urmată de 30 de minute de mers pe bandă la intensitate moderată şi de alte 6,5 ore sedentare. Cel de-al treilea plan consta în o oră petrecută în mod sedentar, 30 de minute de mers pe bandă şi 6,5 ore sedentare, întrerupte însă la fiecare 30 de minute de sesiuni de câte trei minute de mers la intensitate uşoară.

Cercetarea a fost efectuată într-un laborator pentru ca rezultatele să poată fi standardizate

Subiecţii au consumat aceaşi alimente în seara precedentă şi pe parcursul zilei în care a fost realizat studiul.

Experţii au controlat tensiunea arterială şi ritmul inimii şi au prelevat mostre de sânge pentru evaluarea nivelurilor de adrenalină în cadrul fiecărui plan.

Conform rezultatelor publicate în jurnalul Hypertension al BHF, bărbaţii şi femeile care au participat la planurile active au prezentat o tensiune arterială mai mică – în special cea sistolică – în comparaţie cu valorile înregistrate în cadrul planului sedentar.

Femeile au prezentat beneficii suplimentare în cazul în care au adăugat sesiunile de câte trei minute de mers pe parcursul zilei.

Valorile presiunii sistolice – presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor arterelor în timpul bătăilor inimii – constituie un indicator important al problemelor cardiace în comparaţie cu cea diastolică, ce măsoară presiunea în artere între contracţiile inimii.

”Atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, magnitudinea reducerii presiunii arteriale sistolice medii în urma exerciţiilor fizice şi a întreruperii perioadelor sedentare s-a apropiat de ceea ce ar fi fost de aşteptat în urma administrării medicamentelor antihipertensive la această populaţie pentru diminuarea riscului de deces în urma bolilor cardiovasculare şi a accidentului vascular cerebral”, a explicat Michael Wheeler de la Universitatea din Perth, autor principal în cadrul studiului, scrie Agerpres.

”Această reducere a fost însă mai evidentă în cazul femeilor”, a precizat cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au notat că nu cunosc motivul acestei diferenţe de gen, încă suspectează că ea ar putea fi determinată de un cumul de factori, precum răspunsurile diferite la secreţia de adrenalină în urma exerciţiilor fizice sau faptul că toate femeile incluse în studiu se aflau în perioada de postmenopauză, având astfel un risc mai mare de afecţiuni cardiovasculare.

Fundaţia Britanică a Inimii (BHF) a salutat studiul adăugând că 30 de minute de exerciţii efectuate în fiecare dimineaţă prezintă totodată beneficii pentru sănătatea mintală.

Sursa: doctorulzilei.ro