Primul deces, la Azilul de la Spineni. Un bărbat, de 24 de ani, a murit din cauza COVID-19

0
793

DSP Olt a raportat un nou deces la nivelul județului din cauza COVID-19. Este vorba despre un bărbat, de 24 de ani, rezident la Centrul de Îngrijire și Asistență Spineni din data de 16 aprilie 2015. Acesta a fost testat pentru depistarea virusului SARS-COV2 pe 14 septembrie, iar pe 15 a primit test pozitiv. Potrivit datelor transmise de către DSP Olt, în perioada 15-17 septembrie acesta a fost internat la Spitalul Municipal Caracal, decesul a survenit pe 25 septembrie, cauza morții fiind insuficiența respiratorie, infecția COVID-19.

Tânărul de 24 de ani avea oligofrenie și tulburări grave de comportament de tip iritabil impulsive. Este primul deces înregistrat în focarul de la Spineni.

Zeci de beneficiari, dar și angajați ai Centrului de Îngrijire și Asistență Spineni au fost confirmați cu virusul SARS-COV2.

Este cel de al 57 deces din județ, raportat de autorități ca fiind din cauza COVID-19.