Prăpăd după 1 Mai – UPU luat cu asalt de pacienți

0
167

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina susțin că în minivacanța de 1 Mai la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul unității medicale s-au prezentat peste 550 de pacienți, dintre aceștia peste 200 au rămas internați.

Medicii de la Urgenţe au avut de lucru, nu glumă, atât în weekendul trecut cât și vacanța prelungită de 1 Mai. Nu mai puţin de 550 de olteni au ajuns pe mâinile medicilor de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, începând de vineri seara şi până marți dimineaţă. Zeci de olteni au ajuns la spital, după ce au înghiţit cantităţi considerabile de alcool. De menţionat este faptul că, printre acești „veseli”, s-a aflat şi un minor. Alţi şapte olteni de-ai noştri au ajuns pe masa de consultaţie a medicilor după ce s-au ales cu câte o bătaie zdravănă, prezentând leziuni care necesitau îngrijiri medicale. Un caz mai aparte l-a reprezentat cel al unui bebeluș de numai două luni. Acesta a ajuns la spital după ce s-a înecat cu lapte, starea sa de sănătate a fost și este în continuare una critică. Medicii din UPU Slatina l-au resuscitat și intubat după care l-au transferat de urgență la un spital din Craiova. În altă ordine de idei, la acest sfârşit de săptămână, peste zece bebeluşi au văzut lumina zilei la secţia de Neonatalogie a Spitalului Judeţean Olt. În funcţie de ficare caz, un pacient poate să aştepte la Urgenţe între 20 -30 de minute şi chiar şi până la două ore, până să fie investigat. Medicul șef de secție, Ecaterina Buzău spune că cele mai grave cazuri sunt traumatismele. Îngrijorător este însă numărul mare de tineri care ajung la spital în urma unui infarct. Medicii spun că acest lucru se întâmplă şi din cauza faptului că mulţi dintre pacienţi nu merg la medic decât atunci când au o problemă gravă de sănătate. Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina este asaltată de pacienţi zi şi noapte. Dacă pe timp de vară la spital vin în jur de 170 de bolnavi în 24 de ore, iarna numărul lor ajunge şi la 200. Medicii spun că uneori fac  faţă cu greu valului de urgenţe, iar ce îi îngrijorează foarte mult este numărul mare de persoane care suferă un infarct la o vârstă tânără.

Cristina Ciocan