Operațiile programate, suspendate la Spitalul Slatina. Manager: „Presiunea pe Terapie Intensivă este uriașă”

0
461

Spitalul Județean de Urgență Slatina a suspendat pentru 30 de zile operațiile și tratamentele care nu sunt urgente, decizia fiind luată după Ordinul semnat de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Măsura nu se aplică femeilor însărcinate care au nevoie de controale periodice, pacienților diagnosticați cu afecțiuni oncologice și celor care sunt incluși în Programul Național de Dializă.

Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slatina, Angela Nicolae, a precizat că medicul curant analizează fiecare caz în parte și decide daca operația are caracter urgent sau poate fi temporizată o perioadă.

„Este Ordinul comandantului acțiunii care ne pune să suspendăm internările pentru intervențiile chirurgicale, cu excepția celor urgente. Însă, lasă la latitudinea medicului curant să analizeze fiecare caz în parte, argumentează în foaia de observație dacă intervenția este necesară pentru salvarea pacientului, daca are caracter de urgență sau cât de importantă este. Orice intervenție chirurgicală poate fi temporizată până la un anumit punct, cred că orice chirurg poate spune acest lucru. În unele cazuri nu se poate aștepta ca să devină o urgență, să facă pancreatită de exemplu, să se agraveze starea. Medicii își vor asuma și vor analiza fiecare caz în parte. Acestea sunt discuțiile în spital și așa interpretăm Ordinul comandantului acțiunii”, a spus managerul interimar de la Spitalul Slatina.

Angela Nicolae a precizat că presiunea pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Slatina este uriașă.

„Din totalul de 38 de paturi de Terapie Intensivă, câte sunt aprobate la Spitalul Slatina, 10 paturi sunt de ATI COVID. S-a diminuat numărul de paturi pentru sectorul non-COVID. Presiunea este foarte mare, pentru că un pacient COVID care se negativează la ATI, vorbim de pacient de ATI COVID, cu o formă severă, critică de boală, trebuie scos din sectorul COVID, dar trebuie mutat în sectorul ATI non-COVID. Aici poate să stea chiar și o săptămână, două, poate și mai mult. Afectarea pulmonară de peste 70-80 la sută face ca pacientul să fie dus la ATI COVID, doar pacienții în stare foarte gravă ajung la ATI. Presiunea pe Sectorul Terapie Intensivă este foarte mare, foarte mare. Și pe medici și pe întreg personalul. Nu ne mai vin forme ușoare, vin pacienți care au nevoie de oxigen. Marți (n. red – 5 octombrie), de exemplu, din 105 pacienți internați pe Secția de Boli Infecțioase, 95 aveau nevoie de oxigen. Anul trecut nu a fost așa”, a adăugat Angela Nicolae.  

Coordonatorul Compartimentului Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, medicul Florin Popa, a precizat că a început să anuleze operațiile pe care le avea programate pentru următoarele două-trei săptămâni.

 „Am primit și noi o comunicare de la Raed Arafat, comandantul acțiunii, prin care se specifică că, începând cu 5 octombrie, în spitalele de stat se vor asigura doar urgențele chirurgicale și medicale, plus patologia tumorală. Intervențiile programate nu se mai pot face. Am început deja să anulăm programările, pentru că avem programări pentru două-trei săptămâni. S-a ajuns în situația în care medicii care sunt de Terapie Intensivă trebuie să se ocupe doar de partea de COVID. Este o decizie pe care o înțeleg, dar este greu de respectat, pentru că sunt foarte mulți pacienți și cu probleme cronice”, a spus chirurgul Florin Popa.

Medicii nu mai pot opera nici la Spitalul Caracal

Intervențiile chirurgicale programate sunt suspendate și la Spitalul Municipal Caracal, unde oricum operațiile se făceau cu dificultate, în condițiile în care unitatea medicală este spital COVID.

„Am trimis Ordinul pe secții. Mai erau urgențe, dar nu erau în număr mare ca să ne afecteze Sectorul COVID. Acum facem doar urgențele, nu se mai fac operații programate. Înainte mai operau, mai chemau pacienții peste o săptămână, dar acum, pentru o lună, nu mai facem nimic. Acum presiunea pe Terapie Intensivă este cea mai mare”, a spus managerul Spitalului Caracal, medicul Liviu Radu.

Un medic de la Spitalul Caracal, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a ridicat problema pacienților vaccinați care nu au acces la intervenții chirurgicale, în această perioadă.

„Știți ce mă revoltă pe mine, am pacient vaccinat pe care nu îl pot opera. Spitalul este plin de pacienți COVID care nu sunt vaccinați. Asta nu este discriminare!?”, a spus medicul.